Când vine vorba de a preveni atacul vulpilor trebuie știut faptul că prezența lor în mediul urban nu mai este un lucru atât de neobișnuit. Ba dimpotrivă. Datorită faptului că habitatul natural al vulpilor a început să sufere modificări acestea au reușit să se adapteze foarte bine la mediile populate de oameni, mai ales că de cele mai multe ori în astfel de medii își pot găsi cu mult mai multă ușurință hrană decât în sălbăticie.
Indiferent dacă problema vulpilor apare în mediul rural sau urban, efectele și daunele produse sunt aceleași, însă modalitățile de a preveni atacul lor este diferit și le vom trata în mod separat.
Astfel, neplăcerile pe care le poate cauza prezența vulpilor în apropiere de locuința dumneavoastră sunt dintre cele mai diverse și vă amintim o parte dintre ele:
- vă vor ataca și omorî animalele din curte. În trecut au fost denumite "devoratoare de găini", însă vor ataca nu numai adăposturile acestor păsări ci și alte animale din gospodăria dumneavoastră, astfel că iepurii, rațele, gâștele, etc. pot deveni o pradă ușoară și o masă savuroasă pentru vulpi. Fiind un animal de mici dimensiuni va ataca numai acele animale pe care le poate doborî. Astfel, animalele de companie , precum pisicile sau câinii nu vor fi ținta lor, dar dacă obișnuiți să țineți lângă casă păsări, hamsteri, porcușori de guinea sau alte animale de mici dimensiuni este bine să vă asigurați că sunt bine protejați de cușca sau colivia în care se află;
- vă vor crea un adevărat dezastru în curte dacă lăsați un coș de gunoi neacoperit.Vulpile sunt blamate pentru faptul că scotocesc prin gunoaie și răscolesc resturile aruncate în pubelă până reușesc să le răstoarne și să le împrăștie de jur împrejur. Trebuie însă să știți că acest prost obicei îl au și pisicile și șobolanii, astfel că va trebui să identificați sursa dezastrului din curtea dumneavoastră;
- vulpile vă pot distruge și curtea dar și grădina. Astfel, vă vor săpa curtea pentru a-și construi vizuini sau pentru a găsi râme sau vă vor scoate bulbii din grădină și vă vor mânca plantele;
- vulpile vă vor fura papucii sau jucăriile lăsate în curte. La fel ca și pisicile, vulpile sunt creaturi foarte jucăușe și vă vor lua la o porție de smotoceală papucii sau jucăriile uitate afară;
- vulpile sunt cunoscute pentru faptul că pot răspândi câteva boli foarte grave, inclusiv turbarea. Deși, în cele mai multe cazuri, animalele afectate sunt cele care intră în contact direct cu vulpea, bolile pot fi transmise și la om, fie în mod direct (prin muscătură), fie în mod indirect (prin intermediul păsărilor care trăiesc în curtea dumneavoastră)
- mirosul pe care îl degajă vulpile este urât mirositor; Acest miros provine de la urina și fecalele lor care conțin anumite substanțe menite să alerteze alte vulpi sau alte animale de prezența lor în zonă. Așadar, dacă și-au găsit adăpost aproape de locuința dumneavoastră veți ști că acestea și-au marcat deja teritoriul dacă veți simți un miros puternic și înțepător specific lor;
- sunetul de împerechere al vulpii de sex feminin poate fi extrem de deranjant și poate fi auzit în fiecare noapte din decembrie până în februarie atunci când este perioada lor fertilă;
Cum prevenim atacul vulpilor în mediul urban?
Așa cum am arătat mai sus, vulpile și-au extins habitatul spre zonele urbane tocmai datorită faptului că își găsesc mai ușor hrana și din abundență printre resturile alimentare aruncate de oameni la coșurile de gunoi sau pubele.
Așadar, cel mai eficient mod de a ține sub control invazia vulpilor în mediul urban este de a minimiza cantitatea de deșeuri și a altor surse de alimentare disponibile pentru acestea. Acest lucru implică pe de-o parte eforturi susținute din partea autorităților locale și a firmelor de salubrizare de a pune în practică un sistem eficient de colectare a rezidurilor menajere și de menținere a curățeniei în spațiile publice, iar pe de altă parte presupune vigilența și preocuparea fiecărui proprietar de a-și păzi proprietatea de atacul vulpilor.
Iată ce măsuri puteți lua în mediul urban pentru a ține vulpile departe de locuința dumneavoastră:
- cea mai eficientă măsură este de a face proprietatea dumneavoastră cât mai inaccesibilă pentru vulpi și nu numai. Dacă nu v-ați îngrădit proprietatea ar fi timpul să vă gândiți să o faceți însă nu oricum ci cu simț de răspundere. Astfel, ridicați-l destul de înalt pentru a nu putea fi sărit de către animale, partea superioară să fie prevăzută cu o buză exterioară, iar partea inferioară să fie adânc înfiptă în pământ;
- iar dacă aveți deja un gard verificați să nu aibă găuri sau spații prin care animalele nedorite ar putea pătrunde. De asemenea, securizați-vă căile de acces cu sisteme anti-închidere pentru ca nu cumva acestea să speculeze nici o clipă lipsa dumneavostră de atenție;
- folosiți repelenți pentru a descuraja vulpile să-și marcheze teritoriul aproape de locuința dumneavoastră. Vulpile, la fel ca și alte animale, precum câinii sau pisicile își marchează teritoriul cu ajutorul urinei pentru a avertiza restul animalelor că acea zonă este proprietatea lor. Dacă însă, teritoriul a fost marcat de un alt animal înaintea lor, nu vor dori să intre în conflict cu acesta și își vor căuta o altă zonă de acțiune. Există numeroși astfel de repelenți în magazinele de specialitate, majoritatea având în compoziția lor urină de prădători ai acestora precum coiot, pumă sau urs. Deși poate părea puțin ciudat și urina umană, în special a adulților poate să țină la distanță vulpile de casa și grădina dumneavoastră;
- eliminați sursele de hrană de pe proprietatea dumneavoastră pentru ca vulpile să nu fie tentate să pășească pe teritoriul dumneavoastră și acest lucru presupune în primul rand să păstrați curățenia. Uneori, faptul că ați strâns toate resturile alimentare și le-ați depozitat la coșul de gunoi s-ar putea să nu fie suficient. Asigurați-vă că pubelele sunt tot timpul acoperite cu capac și că acestea se închid etanș pentru ca vulpile să nu poată pătrunde înăuntru;
- luați-vă un câine de pază care ar fi bine,pe cât posibil, să fie de talie mai mare ca să fie cât mai intimidant atât pentru vulpi dar și pentru alți dăunători. Cei care locuiesc în mediul rural ar putea lua în considerare și procurarea unui măgar. Nu este o glumă. Este o realitatea că măgarii devin agresivi în prezența vulpilor și dacă le văd prin preajma lor le vor fugări și chiar omorî dacă reușesc le prindă;
- asigurați-vă că animalele de companie mici și puii sunt adăpostiți în cuști rezistente și că vulpile nu pot ajunge la ele săpând prin pământ dacă le lăsați la nivelul solului;
- montați dispozitive cu ultrasunete sau sperietoare de animale cu senzor de mișcare. Aceasta este o măsură preventivă eficientă care va ține la distanță de proprietatea dumneavoastră nu numai vulpile ci orice animal nedorit;
- montați capcane mecanice prevăzute cu momeli atractive pentru vulpi.
Cum prevenim atacul vulpilor în mediul rural?
Majoritatea persoanelor care locuiesc în mediul rural sunt crescători de animale, în special de găini, rațe, gâște și iepuri, animale care sunt în mod frecvent atacate de vulpi.
Din acest motiv, vă vom prezenta câteva măsuri pe care le puteți lua pentru a ține vulpile departe de adăposturile de animale, ținând cont și de faptul că oricare dintre celelalte măsuri menționate anterior se aplică și în mediul rural. Iată ce puteți face:
- nu lăsați găinile prea devreme dimineața în zone nesigure datorită faptului că la primele ore ale dimineții este destul de multă liniște ceea ce le-ar încuraja pe vulpi să atace fiind convinse că nu va fi nimeni în preajmă să le deranjeze micul dejun. Se știe faptul că vulpile nu se vor expune și nu vor risca atunci când în zona în care urmează să declanșeze un atac se aud zgomote, gălăgie, forfotă etc; De aceea, este bine să vă asigurați că există o sursă de zgomot în preajma animalelor dumneavoastră. Poate că lăsarea unui radio deschis non-stop nu este o idee chiar atât de rea;
- fiți vigilenți și verificați zilnic gardurile de protecție ridicate în jurul adăposturilor de animale. Găuri sau breșe apărute în sistemul dumneavoastră de apărare va fi speculat imediat de către vulpi și până le veți descoperi dumneavoastră s-ar putea să fie prea târziu. De asemenea, vulpile ar putea ele însele să roadă gardul de protecție din plasă de sârmă, de aceea ar fi bine să îl înlocuiți cu unul mai rezistent, precum cel fabricat din plasă de sudură sau cu unul electric care este din ce în ce mai folosit de către fermieri. Fiți mereu cu un pas înaintea lor, care nu degeaba și-au câștigat renumele de cele mai viclene animale;
- fiți conștienți că vulpile pot ataca și în timpul zilei, de aceia ar trebui să vă faceți un program, neregulat, de vizită a animalelor dumneavoastră. Astfel, vulpea care stă la pândă va fi derutată și nu va ști care e momentul oportun să atace;
- animalele dumneavoastră sunt cel mai expuse la atacul vulpilor primăvara când se nasc puii lor și trebuie să le asigure hrana, sau în luna august când mama își lasă puiul să-și găsească singur hrana. De cele mai multe ori, vulpile care atacă în timpul zilei sunt pui pentru că ei încă învață să vâneze și încă nu le este atât de frică de oameni;
- vulpile sunt omnivore și sunt atrase de fructe în aceiași măsură în care sunt atrase de carne, astfel că e bine să le excludeți din hrana păsărilor;
- supravegheați animalele atunci când acestea se duc la culcare. Fiți acolo cu cel puțin 15 minute înainte de a închide adăpostul, fiind un prilej bun să le țineți socoteala, să le observați progresele și să vă asigurați că șireata vulpe nu le așteaptă deja în adăpost înainte să se stingă lumina;
- asigurați-vă că încuietorile de la căile de acces în adăpostul păsărilor sunt bine închise și ați putea chiar să montați încuietori electrice care vă dau posibilitatea să setați și ora la care acestea să iasă afară dimineața;