Melcul face parte din clasa Gastropoda, încrengătura Mollusca. Clasa Gastropoda este cel mai numeros grup actual de moluște, reprezentând 80% din totalul moluștelor, cu peste 150 000 de specii cunoscute până în prezent, adaptate atât la viața acvatică cât și la cea terestră, fiind răspândiți peste tot pe glob, de la adâncurile oceanelor până la deșerturile aride.

Clasificarea melcilor

Cu toate că numele comun de " melc " este asociat de regulă cu acea specie terestră care prezintă o cochilie spiralată , care este suficient de mare pentru ca animalul să se retragă complet în ea, în realitate sunt mult mai numeroase speciile de melci acvatici, fie de mare, fie de apă dulce. Așadar, deși melcul terestru este mult mai familiar oamenilor , melcii marini constituie majoritatea speciilor de melci și prezintă o mult mai mare diversitate și o biomasă mai mare.

Mai mult decât atât melcul de grădina a evoluat din melcii de mare acum aproximativ 600 de milioane de ani.

Caracteristicile melcilor

Simbolul caracteristic al melcilor este cochilia spiralată în care animalul se poate retrage la nevoie când corpul lor trebuie protejat. Unele specii de gasteropode au cochilia redusă sau absentă (aceste specii se numesc limax), altele prezintă o serie de formațiuni externe care le dau un aspect deosebit. O alta însușire a gasteropodelor este faptul că au cochilia formată dintr-o singură bucată. Pe măsură ce animalul crește, cochilia acestora se mărește, luând adesea forma unei spirale răsucite în jurul unui ax central.

Dimensiunile melcilor sunt variate, de la specii microscopice care încap în ochiul unui ac de croitorie (Angustopila dominikae ), până la specii gigant precum cele din genul Achatina ce se găsesc în pădurile africane și care pot atinge 38 cm în lungime și pot cântări până la 1 kg. Cea mai mare specie de melci de mare este Syrinx aruanus (ce se găsește în apele Australiei) a cărei cochilie pot măsura până la 90 cm în lungime poate cântări pana la 18 kg.

Corpul melcului produce un mucus gros cu ajutorul căruia se poate târî, chiar și pe obiecte aspre sau ascuțite fără a se răni. Melcii se deplasează, de obicei, în mod neregulat , uneori se deplasează în cerc.

Melcii se bazează pe simțul tactil și pentru a-și găsi hrană, deoarece vederea acestora este foarte slabă. Melcii sunt animale nocturne, ceea ce înseamnă că sunt mai active în timpul nopții.Melcii de grădină hibernează în timpul iernii și supraviețuiesc cu ajutorul stocurilor de grăsime acumulate în restul anului.

Majoritatea speciilor de melci sunt ierbivore, cele terestre consumând plante și legume, dar vor mânca, de asemenea și plante aflate în descompunere, ciuperci, licheni și pământ iar speciile acvatice consumă alge. Există și câteva specii terestre și multe specii marine care sunt omnivore sau carnivore. Unele specii de melci marini fiind considerați prădători de top, întrucât își pot anihila prada într-o fracțiune de secundă cu ajutorul veninului mortal pe care îl înjectează în pradă cu radula (limba modificată a melcilor). Veninul melcilor marini este mai puternic decât morfina, dar acționează în alt fel, fiind mortal chiar și pentru oameni.

Melcii de grădină au până la 14.175 dinți care sunt situați pe limba lor (radula ), ceea ce îi face mari devoratori de plante. În număr mare melcii devin dăunători, fiind o problemă reală pentru grădinari și cultivatori.

Melcii rod cu ajutorul radulei găuri de formă neregulată pe frunze sau alte părţi ale plantei. În cazul unei invazii în masă, plantele devin vulnerabile din punct de vedere fiziologic şi încep să se ofilească. În zonele roase pot apărea infecţii secundare, produse de ciuperci sau bacterii.

Împerecherea melcilor

Melcii sunt hermafrodiți, ceea ce înseamnă că au atât organe de reproducere masculine cât și feminine, cu toate acestea trebuie să se împerecheze cu melci din aceeași specie înainte de depunerea ouălor.
Unii melci se pot comporta deopotrivă ca masculi într-un sezon și ca femele în altul. Alții joacă rolul deopotrivă fiind fertili în mod simultan.
Când melcul este dezvoltat destul, ceea ce poate dura ani de zile, împerecherea are loc primăvara târziu sau la începutul verii.

Uneori are loc și o a doua împerechere. În climatul tropical împerecherea poate avea loc de mai multe ori pe an. În alte climate melcii se pot împerechea în jurul lunii octombrie și a doua oară la diferență de 2 săptămâni. După împerechere, melcii pot reține sperma pentru o perioadă de până la 1 an, dar în mod normal depun ouă în câteva săptămâni.
Melcul se înmulțește prin ouă pe care le depune în pâmânt, în luna august, săpând o groapă cu capul și cu piciorul. Din ouă se dezvoltă melci cu cochilia transparentă.

Melcii în medicină

Cercetatorii de la Spitalul de Copii din Boston și MIT au dezvoltat un adeziv care imita vâscozitatea din mucusul de melc în special al melcilor marini care le permite să se agațe de pietrele și suprafețele oceanice. Adezivul medical este proiectat pentru a fi utilizat în repararea defectelor cardiace și de a lipi de suprafețe netede zimțate unde suturile tradiționale ar putea produce scurgeri. Până în prezent, acest adesiv medical a fost testat numai pe inimile de porc .

Cercetatorii francezi au descoperit că secrețiile digestive ale melcului de grădină sunt eficiente împotriva ulcerului gastric. 10 mg din această pulbere a dus la o scădere cu 42 % a acidității din stomacului uman. Produsul este, de asemenea, eficient împotriva bronșitelor cronice.

Melcii și mai exact mucusul secretat de aceștia este folosit și în cosmetică. Cremele de piele create din secrețiile melcilor Helix aspersa sunt utilizate împotriva ridurilor, cicatricilor, pielii uscate și acneei. Un studiu de cercetare a sugerat că secrețiile produse în condiții de stres de Helix Aspersa ar putea facilita regenerarea țesutului rănit.

Melcii - delicii culinare

În bucătăria franceză, melcii comestibili sunt serviți într-un preparat numit Escargot à la Bourguignonne, acestui deliciu culinar fiindu-i atribuită și o zi națională fiind sărbătorit pe data de 24 mai. Însă melcii nu sunt consumați doar în Franța, ci peste tot în lume, fiind un preparat des întâlnit în bucătăriile din țări precum: Spania, Filipine, Maroc, Nigeria, Algeria, Italia, Portugalia, Grecia, Bulgaria, Belgia, Cipru, Vietnam, Malta, China, SUA etc.

Practica de creștere a melcilor pentru consum alimentar este cunoscut sub numele de helicicultura. În scopul cultivării, melcii sunt păstrați într-un loc întunecat într-o cușcă din paie uscate sau lemn uscat.
De asemenea, melcii sunt o importantă sursă de proteine pentru mulți oameni din comunitățile sărace din multe zone ale globului.