Stiind cum sa previi instalarea greierilor in casa ta, poti salva foarte multe nopti nedormite. Nimic nu este mai enervant decat simfoniile greierilor ce vin din interiorul casei tale, impartirea spatiului cu ei sau intalnirea pe neasteptate cu acesti musafiri nepoftiti ce pot provoca diferite neplaceri.

De ce greierilor le face placere sa stea la tine in casa?
Cei mai comuni greieri ce se pot gasi in casa ta este greierele de casa, de camp si greierele camila. Greierele camila arata ca un experiment esuat, astfel ca nu este foarte placut sa te intalesti cu unul atunci cand aprinzi lumina. Greierii se adapostesc la tine in locuinta deoarece aceasta este o sursa nelimitata de mancare si sansele sa intalneasca un pradator sunt mici. In afara casei, greierii servesc drept hrana pentru: paianjeni, viespi, albine, reptile, pisici, pasari si rozatoare. Le plac locurile umede si intunecate, deci subsolul casei tale este locul perfect unde sa se adaposteasca.

Cum supravetuiesc greierii in casa ta?
Greierii sunt omnivori (consuma atat plante cat si animale). Cu toate acestea, greierii vor manca de toate, chiar si plante si insecte in stare de descompunere, pe care le considera cu adevarat apetisante. De asemenea, coconsuma seminte, fungi, lemn si tesaturi.

Cum previi infestarea cu greieri?
In afara cladirii
Primul lucru pe care trebuie sa il faci pentru a preveni infestarea cu greieri este sa-ti verifici casa. Uita-te dupa crapaturi, sau alte fisuri prin care consideri tu ca un greiere si-ar putea face drum inauntru. Verifica atent fundatia, usile si ferestrele de la nivelui solului.
Poti descuraja greierii sa intre in casa ta prin mentinerea buruienilor sau a gazonului tunse scurt, prin indepartarea gramezilor de lemne, caramizi si obiecte asemanatoare de langa casa. Acest lucru determina disparitia ascunzatorilor si astfel, numarul greierilor ce ar putea intra in casa se micsoreaza.
Mirosul gunoiului este foarte atragator pentru greieri. Acopering pubelele de afara vei impiedica raspandirea mirosului acestuia si astfel, greierii nu vor veni in curtea ta si va scadea si posibilitatea ca acestia sa patrunda in interiorul locuintei tale.
Elimina luminile stralucitoare. In afara de greierii camila, ceilalti sunt atrasi de lumina,iar daca aceasta sta aprinsa de-a lungul noptii, greierii o vor gasi cu adevarat ispititoare. Foloseste lumini speciale concepute ce nu ii atrag. Acestea pot fi achizitionate de la magazinele de specialitate. Sunt lumini cu LED-uri chihlimbar. Daca doresti sa iti luminezi curtea, pozitioneaza lampile in asa fel incat ca sa fie cat mai departe de casa. Trage jaluzelele pe timp de noapte, astfel incat greierii sa nu fie atrasi de lumina.
Daca metodele non-chimice nu sunt suficiente pentru a mentine la distanta greierii, poti folosi insecticidele (mai ales daca observi ca un numar din ce in ce mai mare de greieri continua sa patrunda in locuinta ta). Asigura-te ca produsul pe care urmeaza sa-l folosesti este indicat pentru utilizarea in jurul cladirilor. Pulverizeaza sub forma de banda in jurul fundatiei si pe sol.

ATENTIE!!! Citeste bine eticheta pentru a te asigura ca utilizezi corect produsul!

In interiorul cladirii
Din fericire, in foarte putine cazuri greierii care depun oua ar putea rezista in interior. De obicei, mor toamna sau la inceputul iernii. Exista mai multe metode ce te asigura ca greierii nu vor supravietui.
Usuca zonele umede cu un ventilator sau un dezumidificator. Acest lucru este deosebit de eficient pentru greierii camila deoarece acestia prefera un astfel de habitat.
Evita dezordinea. Acest lucru minimizeaza posibilele ascunzatori.
Utilizeaza capcanele lipicioase pentru greieri. Plaseaza-le in zonele in care ai observat cel mai des greieri, pe la colturi si crapaturi. In special greierii camila sunt foarte atrasi de acestea. Odata ce greierii ating lipiciul, acestia nu se pot dezlipi si mor.
De obicei, utilizarea insecticidelor aerosol in interiorul casei nu este indicata si ar trebui considerata o ultima solutie. Se foloseste in cazul in care un numar extrem de mare de greieri se gaseste intr-o incapere sau intr-o zona a casei. Daca utilizarea lui este necesara, asigura-te ca este recomandat pentru interiorul cladirilor. Folositi aceste produse de-a lungul plintelor si alte muchii, in crapaturi si fisuri, dar si alte zone in care se afla greierii.

ATENTIE!!! Citeste eticheta insecticidului foarte atent inainte de a cumpara produsul, dar si inainte de a-l folori, pentru o utilizare corespunzatoare!

Melcii au fost blestemul grădinarilor de generații. De-a lungul timpului au fost descoperite mai multe metode pentru a controla acești dăunători, însă unele metode sunt mai eficiente decât altele .
Vă vom prezenta în cele ce urmează un " ghid complet" al tuturor modurilor de a scăpa de melci, sau pur și simplu de a-i ține sub control, astfel încât să puteți alege o metodă sau o combinație de metode, care se va potrivi cel mai bine în încercarea de a scăpa de acești dăunători din grădina dumneavoastră.
Metodele de control ale melcilor ce urmează a fi prezentate sunt metode ecologice, cu execepția uneia ( îi veți vedea dezavantajele la momentul potrivit) și trebuie de știut că acestea nu sunt enumerate în ordinea eficienței lor. Un aspect ce trebuie luat în calcul este faptul că fiecare din aceaste metode acționează asupra dăunătorilor în grade diferite, și după ce veți parcurge acest ghid, veți ști cu siguranță care este cea mai rapidă și ușoară soluție pe care o puteți pune în aplicare pentru a scăpa de neplăcuții dăunători care v-au invadat grădina. Și ce poate fi mai plăcut pentru un gădinar, decât de a avea plante sănătoase și neatacate de devoratorii extrem de leneși dar extrem de mâncăcioși.

Să ne cunoaștem inamicul
Mai înainte de toate trebuie să cunoașteți câteva lucruri esențiale despre modul și ciclul de viață al melcilor, pentru că numai o bună informare cu privire la aceștia vă poate ajuta să le depistați prezența și să scăpați mai ușor de ei.

Descriere
Melcul se deosebește de limax prin faptul că posedă cochilie și pot atinge dimensiuni între 2.5 - 4 cm lungime, iar melcul de banană măsoară între 10 - 15 cm lungime. Cele mai multe specii de melci sunt închiși la culoare, de regulă gri închis, cafenii, verde, sau negru; unii au pete întunecate sau modele. Ei lasă o urmă caracteristică lipicioasă de mucus în urma lor. Ouăle depuse de aceștia sunt translucide, ovale sau rotunde și sunt depozitate în saci gelatinoși.

Plantele afectate
Orice tip de plante sau arbuști.

Daune
Melcii se hrănesc mai ales cu materii vegetale aflate în descompunere. Aceștia se hrănesc, de asemenea, cu țesuturile suculente ale plantelor lăsând găuri mari în frunze, tulpini, fructe și chiar bulbi. Ele pot devasta complet răsadurile și deteriora grav lăstarii tineri și plantele. Melcii pot urca în copaci și arbuști pentru a-și procura hrana. Melcii apar și se înmulțesc în număr mai mare provocând cele mai mari pagube în anii ploioși, și în regiunile cu condiții de umiditate, sau cu precipitații abundente.

Ciclul de viață
Adulți depun sacii cu ouă în solul umed, sub pietre sau containere, sau sub resturile din grădină. Ouăle eclozează în 2 până la 4 săptămâni. Melcii ajung la maturitate între 5 luni și 2 ani.

Metode de a scăpa eficient de melci:
1. Culesul cu mâna
Culesul și eliminarea melcilor (prin scufundarea lor într-o găleată cu apă sărată ) funcționează, pentru că dacă adunați toți adulții înainte ca aceștia să se reproducă, situația se va îmbunătăți în mod dramatic, pentru că cei mici pe care i-ați ratat, nu vor putea crea mari pagube. Puteți face acest lucru în timpul zilei, sau pe timp de noapte dotați cu o lanternă și depozitați-i într-un recipient înalt de unde să nu poată să iasă, în care ați pus în prealabil apă cu săpun sau apă cu sare .
Sfat: Dacă aveți de gând să folosiți această metodă e bine să utilizați betișoare sau o pensetă. Folosirea mănușilor vă poate îngreuna munca iar culesul melcilor cu mâinile goale poate fi neplăcută datorită mucusului care se va prinde de pielea dumneavoastră. Precauții - legate de sare și apa cu sare; Puteți să aruncați melcii într-o găleată cu apă sărată pentru a-i omorî, însă să nu puneți sare direct pe melcii din grădină întrucât veți distruge solul!

2. Montarea de capcane
Scopul acestei metode este de a convinge melcii să iasă din straturile de flori sau din grădina cu răsaduri și să se instaleze într-un “paradis” (capcană special creată să-i atragă) pe care ei îl consideră sigur. În realitate, este un “paradis” pe care ai de gând să-l arunci în fiecare zi.

Puteți face acest lucru prin plasarea pe pământ de:
- panouri plate;
- frunze de varză, așezate cu partea concavă în jos;
- coji de portocală, lămâie sau grapefruit, așezate cu partea concavă în jos;
- un ghiveci pus cu fundul în jos (o parte fiind ușor ridicată)
Melcii se vor târî spre acestea pentru a se feri de lumina și căldura soarelui, iar tot ce trebuie să faceți este ca în fiecare dimineață să le aruncați la coșul de gunoi. Așezați seara vasele, plăcile, frunzele de varză sau cojile, în grădină și verificați zilnic . Dacă dăunătorii sunt prezenți în acestea le aruncați și puneți altele proaspete. Verificați capcanele și distrugeți dăunătorii în fiecare dimineață până când numărul lor scade, apoi verificați săptămânal.

3. Bere sau amestec de drojdie cu miere
Melcii sunt atrași de mirosul de bere stătută sau de amestecul de drojdie și miere (practic trebuie să dizolvați în apă fiartă drojdie și miere, fără ca proporțiile să fie atât de importante). Plasați în grădină o farfurie plină cu bere stătută, sau cu amestec de drojdie și miere, având grijă ca partea de sus a farfuriei să fie la nivelul solului. Practic va trebuie să îngropați farfuria în pământ și numai marginea de sus să o lăsați la suprafață, la nivelul solului, astfel încât melcii să cadă în soluție și să se înece.

Sfat: Trebuie să aveți în vedere că pentru ca melcii să se înece, capcana pe care o montați trebuie să fie suficient de adâncă, având în vedere că trebuie luată în calcul și cochilia lor, iar pe de altă parte nu trebuie să ajungă la partea de sus pentru a ieși. Asadar, în cazul melcilor, o farfurie mai adâncă nu este suficientă, ci mai degrabă folosiți pe post de capcană o cutie de la iaurt sau un pahar de plastic adânc. Este important să verificați containerul zilnic pentru a vă asigura că broaște, alte viețuitoare sau alte obiecte nu au căzut accidental în capcană, și, de asemenea, să goliți și să umpleți capcana din nou la fiecare câteva zile.

4. Mâncare uscată pentru câini sau pisici
O altă metodă care atrage melcii și care-i îndepărtează de plantele dumneavoastră este folosirea de mâncare uscată pentru câini sau pisici. Iată ce trebuie să faceți :
- găsiți o tigaie de aluminiu subțire căreia trebuie să îi faceți câteva crestături de-a lungul marginii, astfel încât atunci când o montați pe pământ să creați câteva "uși" prin care melcii pot să pătrundă;
- puneți mâncare uscată pentru câini sau pisici în locul în care doriți ca melcii să vină;
- plasați tigaia cu susul în jos peste mâncarea pentru câini sau pisici, apoi puneți o greutate peste ea, eventual o piatră;

În fiecare dimineață, ridicați tigaia, strângeți melcii într-o pungă, legați-o bine și aruncați-o la coșul de gunoi.
Sfat: Dacă aveți o problemă cu ratonii, sconcși sau oposum în zona dumneavoastră, trebuie să vă asigurați că aceștia nu mănâncă momeala lăsată pentru melci. În caz contrar va trebui să încercați o altă metodă.

5. Benzi inhibatoare din cupru
Melcii nu pot tolera cuprul - în contact cu acesta simt un mic șoc electric – o ușoară electrocutare. Cunoașterea acestui lucru vă creează un mare avantaj, însă trebuie avut în vedere că această metodă creează doar o barieră împotriva melcilor. Nu-i va ucide, ci doar îi va ține la distanță de o zonă care nu este încă afectată. Aceast metodă poate fi extrem de eficientă în cazul copacilor, arbuștilor, ghivecelor de flori și a altor zone din curtea sau grădina dumneavoastră. După ce ați aplicat banda de cupru în zona dorită (pe trunchiul copacilor sau la baza ghivecelor), îndoiți spre exterior benzile verticale expuse în partea de jos.

Sfat: Această metodă funcționează doar dacă banda de cupru este suficient de lată, astfel încât melcii să nu poată să-și ridica trupurile peste ea. Pentru a crea o barieră reală împotriva melcilor banda de cupru ar trebui să fie lată de cel puțin 15 – 20 cm altfel, melcii vor reuși să treacă peste bandă fără să se atingă de cupru. Dacă este nevoie, pur și simplu dublați banda de cupru pentru a vă asigura că este suficient de lată. De asemenea, pentru ca banda de cupru să fie eficientă în permanență, aceasta trebuie curățată periodic cu oțet altfel își va pierde luciul și evident și efectul distructiv.

6. Obiecte care zgârîie
Obiectele care zgârie, cum ar fi cojile de ouă, șmirghel, așchii de lemn și pământ de diatomee ( acesta va trebui înlocuit în cazul în care se udă), funcționează excelent ca o barieră împotriva melcilor. Nici această metodă nu va elimina melcii din grădina dumneavoastră, dar le va încetini accesul spre plante și îi va ține la distanță o perioadă. De asemenea, puteți lipi benzi late de șmirghel pe trunchiul copacilor sau arbuștilor .

7. Prădători naturali
Găinile, rațele, broaștele țestoase, șobolanii, șerpii și unele specii de păsari, sunt mari consumatori de melci. Majoritatea oamenilor care au găini și rațe cu greu vor vedea vreodată un melc în curtea sau în grădina lor. Însă această metodă poate fi aplicată, în mod evident doar de cei care locuiesc în mediul rural sau într-un cadru favorabil creșterii acestor animale care se hrănesc cu melci.

8. Melci prădători
Există o specie de melci prădători numiți “Rumina decollata” care se hrănește cu melci mai tineri și folosirea lor poate fi o metodă ce merită încercată, dar trebuie avut în vedere că și aceștia pot să ciugulească plantele tinere din grădina dumneavoastră. De asemenea, dacă doriți să apelați la această metodă trebuie să luați în calcul că este nevoie de timp pentru a obține un grup stabil de melci prădători, însă multe persoane care au folosit această metodă au fost mulțumiți de rezultate.

E bine de știut însă, că această specie de melci sunt semi-tropicali și nu prosperă în grădini temperate sau reci, iar în unele locuri unde ar putea prospera această specie este interzisă fiind considerată o specie potențial invazivă . Dacă v-ați hotărât să încercați această metodă, trebuie să evitați folosirea în paralel de alte metode, cum ar fi montarea de momeli, organice sau chimice, pentru melci, deoarece acestea vor afecta și melcii prădători.

9. Zațul de cafea
Cu privire la această metodă de exterminare a melcilor, prin folosirea zațului de cafea, mulți specialiști consideră că e doar o soluție vehiculată în folclorul grădinărilor și că în realitate nu este eficientă în încercarea dumneavoastră de a elimina melcii din grădina dumneavoastră . În orice caz, dacă, totuși, ați folosit această metodă și a dat rezultate, e bine să o folosiți în continuare, după principiul nu înlocui ceva ce funcționează.

10. Pulverizați o soluție cu apă și oțet sau amoniac cu apă peste melci
Se amestecă părți egale de oțet și apă. Soluția obținută se pune într-un atomizor și se pulverizează peste melci.
La fel se procedează și cu soluția obținută prin amestecarea de apă cu amoniac (4 părți amoniac și 1 parte apă ). Se pare că această combinație “topește” melcii.

11. Folosirea de plante aromatizate
Plantați mentă sau salvie în grădina dumneavoastră. Se pare că mirosul degajat de aceste plante este respingător pentru melci. Această metodă acționează mai degrabă ca o barieră împotriva melcilor.

12. Folosirea de produse organice
Cele mai bune produse ecologice ce pot fi folosite împotriva melcilor sunt cele care conțin fosfat de fier, iar utilizarea lor nu are nici un efect nociv asupra oamenilor, animalelor de companie, peștilor, păsărilor și a altor viețuitoare. De asemenea, aceste produse pot fi utilizate în condiții de siguranță și în preajma plantelor și culturilor din gradină, fără a exista nici cel mai mic pericol de contaminare toxică a acestora. Și aceasta datorită faptului că fosfatul de fier este un compus organic care se găsește în mod natural în sol, iar în cazul în care momeala nu este consumată de un melc, materialul se descompune în îngrășământ pentru solul din grădina dumneavoastră.Un avantaj al fosfatului de fier este faptul că nu este volatil și nu se dizolvă ușor în apă, aspect care minimizează dispersarea acestuia dincolo de zona unde este aplicat.

Împrăștiați pur și simplu granulele ( nu puneți în grămezi) pe suprafața solului, în locurile în care melcii se hrănesc. În cazul în care terenul este uscat, acesta se udă înainte de a aplica momeala. Solul trebuie sa fie umed, fără ca apa să băltească pe acesta. Fosfatul de fier, se aplică pe sol ca o tabletă care conține, de asemenea, momeală pentru a atrage melcii.
În cazul în care dăunătorii mănâncă tableta, fosfatul de fier interferează cu metabolismul calciului în intestine lor, oprind melcii de a se mai hrăni aproape imediat. Aceștia mor după aproximativ 3 - 6 zile de la ingerarea tabletei. Fosfatul de fier este mai eficient decât produsele chimice pe bază de metaldehidă deoarece acest compus chimic încetează să mai fie eficient atunci când plouă sau vă udați grădina, în timp ce fosfatul de fier rămâne activ chiar și după udări repetate, timp de până la 2 săptămâni.

Cel mai important lucru pe care trebuie sa-l știți este că trebuie să acționați împotriva melcilor adulți la începutul anului înainte de a depune ouăle. Dacă reușiți să-i eliminați înainte să apuce să se înmulțească, veți fi scutiți de prezența lor în grădina dumneavoastră pentru tot restul anului. Cel mai prielnic moment pentru a acționa împotriva melcilor, pe termen lung, este de a trata întreaga grădină toamna când solul e umed. În acest fel, primăvara, vor mai rămâne foarte puțini melci adulti care să-și depună ouăle. O nouă aplicare este necasară la sfarsitul iernii sau la începutul primăverii, și o a treia la cel mult o lună. Cu numai trei aplicări puteți să scăpați de neplăcuții dăunători din grădina dumneavoastră.

13. Folosirea de produse chimice
Majoritatea produselor chimice folosite împotriva melcilor au la bază metaldehide; Aceste produse sunt toxice și pot fi periculoase pentru animale de companie (câini, pisici, pești) mai ales că seamănă cu hrană pentru ei, motiv pentru care se recomandă folosirea de granule mai fine atunci când în zona în care se aplică au acces animalele de companie.
Metaldehida din produsele chimice deshidratează melcul destul de rapid (acesta putând pierde jumătate din greutatea corporală și își poate reduce la o treime dimensiunea) în cazul în care este otrăvit cu această substanță. Însă în cazul în care gradul de otrăvire nu este așa ridicat, melcii infestați se pot recupera dacă reușesc să se ascundă în solul umed sau dacă plouă. Multe momeli pe baza de substanțe chimice funcționează, însă respectarea instrucțiunilor de pe etichetă privind modul de utilizare este obligatorie și trebuie să fiți extrem de vigilenți la cum și de unde le aplicați având în vedere efectele adverse pe care le pot genera acestea.

Albinele sunt insecte zburătoare ce fac parte din regnul Animalia, subregnul Nevertebrata, încrengătura Artropoda, clasa Insecta, ordinul Hymenoptera, grupul Aculeta, suprafamilia Apoidea.

Clasificarea albinelor
În realitate există 11 familii de albine. Albinele alcătuiesc o superfamilie cunoscută sub numele de Apoidea, iar albinele de miere “melifere” și rudele lor, fac parte din subfamilia Apinae. Albinele celofan alcătuiesc subfamilia Colletidae , albinele miniere alcătuiesc subfamilia Andrenidae , albinele sudoare alcătuiesc subfamilia Halictidae, albinele excavator alcătuiesc subfamilia Anthophoridae, albinle Mason și “tăietoare de frunze” alcătuiesc subfamilia Megachilidae.
Oamenii de stiinta reușesc să facă distincția între ele prin diferențele subtile de la aripi, de la părțile bucale și prin alte caracteristici microscopice. Cu toate acestea, albinele din fiecare familie au și alte caracteristici descriptive interesante referitoare la dimensiunea lor, la lungimea limbii, la comportamentul lor social, la căutarea hranei, la transportul polenului, etc.
Există aproximativ 20.000 de specii de albine în întreaga lume. Unele specii nu au fost descoperite încă iar multe altele nu au fost numite sau nu au fost bine studiate. Albinele se găsesc în întreaga lume, cu excepția zonelor cu altitudine ridicată, a regiunile polare și a unor insule mici oceanice. Cea mai mare diversitate de specii de albine se găsește în zonele calde, aride sau semiaride, în special în sud-vestul Americii și Mexic. Cea mai veche specie de albine a fost descoperită în New Jersey USA şi se estimează că a trăit acum 74 - 94 milioane de ani în urmă.

Caracteristici fizice
Albinele au corpuri scurte, bombate acoperite cu păr și, la fel ca la toate insectele, prezintă șase picioare și trei părți ale corpului: cap, torace și abdomen. Toracele, la rândul său are trei segmente, fiecare cu câte o pereche de picioare. O talie mică conectează toracele cu abdomenul.
Albinele au antene compuse (aproape la toate speciile) din douăsprezece segmente la femele și treisprezece la masculi. De asemenea au câte două perechi de aripi (perechea anterioară fiind mai mare). Unele caste pot avea aripi mai mici (nefuncționale), dar nici o specie nu este lipsită de aripi.
Albinele au 5 ochi, dintre care 2 sunt compuși și sunt situați lateral în partea superioară a capului și 3 ochi simpli rotunzi (ocelii) situaţi în partea dorsală a capului, dispuşi sub formă de triunghi. Suprafaţa fiecarui ochi compus apare, privită la microscop, ca un ansablu de hexagoane, și acești ochi dau posibilitatea albinei să vadă cu o deschidere de aproape 180 grade, să perceapă culorile și razele ultraviolete. Albinele nu au urechi.
Albinele variază în mărime, fiind specii cu exemplare mici de numai 2 mm lungime, dar și specii cu exemplare destul de mari de până la 4 cm lungime. Majoritatea albinelor au culoarea negru cu gri, iar unele sunt galbene, roșii , verzi sau albastre.

Ciclul de viață
Albina se înmulteste prin ouă care sunt de culoare albă și sunt ca niște bastonase de 1,4 pâna la 1,6 mm, curbate înspre partea dorsală și rotunjite la capete. Unul din capete este mai gros și de aici se va forma capul viitoarei albine. La câteva ore de la depunere în ou se formeaza embrionul. Dupa trei zile eclozează larva prin ruperea foițelor embrionare. Larva crește foarte rapid iar după 4 napârliri aceasta începe să-și construiască coconul și trece apoi prin fazele de prenimfa și nimfă. În ziua a noua, coconul este acoperit cu un căpăcel de ceară, iar din acesta va ieși apoi albina.

Hrana
Albinele se hrănesc cu nectarul florilor (ce reprezintă sursa de energie a acestora datorită conținutului de zaharuri) și cu polen (ce reprezintă sursa de proteine, folosită mai mult la hrănirea larvelor), activitate ce se soldează cu polenizarea florilor, și, în unele cazuri, cu producerea mierii.
Albinele sunt, de fapt, cele mai importante insecte polenizatoare și interdependența între ele și plante fac din acestea un excelent exemplu al unui tip de simbioză cunoscut sub numele de "mutualism”, o asociere între organisme diferite care este avantajoasă pentru ambele părți.
Deşi albinele au un corp delicat, o durată de viaţă scurtă, ele nu par să ţină seama de aceste lucruri, căci zilnic transportă încărcături uriaşe de nectar şi polen, de la câmpul sau livezile pline de flori la stup. Veşnic neobosite îşi trăiesc scurta viaţă din plin, făcându-se utile mai ales pentru viitoarele generaţii de albine, dar şi pentru om prin surplusul de polen ce-l adună. Datorită hărniciei lor, albinele s-au dezvoltat de-a lungul timpului, putând să fie acum clasificate după cum am arătat pe specii şi rase.

Caracteristici sociale și comportament
Albinele, precum furnicile, sunt insecte incredibile, cu o viata socială complexă și foarte bine organizată. Albinele sunt considerate insecte sociale deoarece trăiesc în colonii și se bazează unele pe altele ( sunt și specii de albine solitare). Într-un stup locuiește un singur roi de albine (format din câteva mii până la câteva zeci de mii de albine) și care cuprinde trei tipuri de albine: regina (matca), lucratoarele și trântorii.

Albinele lucratoare: Sunt femele cu organele de reproducere nedezvoltate, sunt de talie mai mică decât celelalte albine(12-14 mm), aripile au aceiași dimensiune cu corpul și sunt cele mai numeroase albine dintr-un stup, numărul lor oscilând în funcție de anotimp (mai multe primăvara și mai puține iarna). Durata de viață a albinei lucratoare depinde de gradul de uzură ca urmare a activitatilor intense desfașurate de aceasta (curățenia, creșterea larvelor, construcția fagurilor și activitatea de cules nectar și polen). Cauzele principale de deces pentru o albină lucratoare este epuizarea. Astfel, mușchii și aripile lor suportă doar un anumit timp de zbor, în general 800 km, iar în momentul atingerii acestui interval de zbor, se vor afla în incapacitatea de a zbura și a avea grijă de ele însele. Albinele eclozionate în sezonul activ (din martie până în la sfârșitul lunii august) trăiesc aproximativ 40 de zile pe când albinele eclozionate toamna trăiesc până în primăvara viitoare, când se face schimbul de generații, aproximativ între 6 și 9 luni.
Cauza succesiunii de ocupaţii ale albinei este dată de însăşi structura stupului: Albinele sunt adunate în jurul reginei care ocupă un loc central în stup, iar larvele care scot aripi în mijlocul stupului sunt împinse înspre afară pe măsură ce se nasc noi albine. Aşa se face că aceste îşi schimbă şi ocupaţia de la munca de interior la cea de exterior.

Trântorii: Sunt masculii care împerechează matca și sunt produși numai de către regină, prin nefertilizarea ouălor. Sunt puțini la număr și pot fi deosebiți ușor datorită faptului că aripile lor depășesc abdomenul iar capul lor este globulos. Durata de viață a trântorilor este foarte scurtă, pentru că după împerechere abdomenul lor explodează ceea ce duce la o moarte rapidă. Trântorii sunt doar partenerii regiei, singurul lor rol este de a contribui la perpetuarea speciei si nu sunt implicați în altă activitate a stupului. Astfel, în cazul în care resursele sunt limitate, albinelor lucratoare nu le place să păstreze trântorii si ii vor goni din stup sau ii vor omorî. Trântorii își petrec cea mai mare parte a timpului în afara stupului, fiind astfel mai expuși epuizarii sau decesului. Toate aceste lucruri duc la o durată de viață a trântorilor în jurul a 25 de zile.

Matca: Este singura femelă fecundată din stup, fiind răspunzătoare de înmultirea familiilor de albine. De obicei în stup este o singură matcă, având corpul mai lung, capul mic, abdomenul foarte dezvoltat, aripi mai mici si o greutate de două sau trei ori mai mare decât o albină lucrătoare. Matca este cea mai longevivă dintre membrii familiei de albine putând trăi chiar până la 8 ani (este însă eficientă economic doar un an-doi, după care trebuie schimbată). Aceasta este activă pe toată perioada vieții putând depune până la 3000 de ouă (de două ori cât greutatea ei) într-o singură zi. Matca este atent îngrijită și bine hranită de albinele din suita sa. În familiile de albine care mor iarna din cauza lipsei hranei, matca este ultima care moare, fiind hranită cu ultima picatură de miere.
Iarna, albinele stau în stup sub formă de ciorchine pentru a încălzi regina și pe ele însele. Mierea de albine strânsă vara este folosită în acest anotimp ca și sursă de hrană și supraviețuire. O singură albină colectează cam 50 grame de miere, iar ca o curiozitate, trebuie să știți că pentru 1 kg de miere, o albină ar trebui să cerceteze 2-5 milioane de flori și să parcurgă o distanță egală cu ocolul pământului.
În general albinele nu sunt periculoase și agresive, însă acestea nu vor evita să-și folosească acul veninos din dotare ca să se apere de orice sau oricine încearcă să o atace pe ea sau întregul roi. După ce înțeapă albinele mor, proces numit “autotomie”, deoarece atunci când înfing acul în prădători se rupe și abdomenul lor și astfel ele nu mai pot supraviețui (viespile în schimb își pot recupera acul astfel că ele nu mor după ce înțeapă)

Comunicarea între albine
De unde vine comportamentul “conștient” al albinelor? Evident că nu poate fi învățat în scurta perioadă în care ele devin adulte, ci se nasc cu această zestre genetică excepțională, perfectă, valabilă pentru toate albinele de pe Pământ, de milioane de ani.

Comunicarea între albine se face în diverse moduri. Astfel, se distinge:
1. Comunicarea chimică
Matca comunică cu celelalte albine prin feromoni. Regina stupului produce un feromon, adica un hormon, cu rol de semnalizare, astfel încat albinele lucrătoare să nu mai hrănească o altă regină și care inhibă maturizarea ovarelor celorlalte albine din stup. În interiorul stupului feromonii reginei stimulează multe din activitățile lucrătoarelor precum: construirea fagurilor, creșterea larvelor, hrănirea, depozitare a alimentelor, iar în exterior feromonii reginei acționează ca un atractant sexual al potențialilor pretendenti masculini. Mai mult decât atât, feromonii secretați de regină reprezintă amprenta olfactivă distinctă a fiecărui roi.

Lucrătoarele știu când regina este pe moarte, deoarece aceasta nu mai degajă feromoni. Dacă regina moare prematur, făra să apuce să depună ouă de regină, albinele vor crea o nouă matcă din larvele deja existente, dacă acestea nu au mai mult de 3 zile.
Dacă se întâmplă ca unele albine tinere să se rătăcească, cele din interior eliberează un “parfum” dintr-o glandă (glanda lui Nasonov) și încep bătaia din aripi “de chemare”, fixandu-și puternic picioarele pe faguri. Curenții creați răspândesc parfumul și albinele rătacite regăsesc drumul înspre casă.
De asemenea, anumite substanțe care se află în salivă, trec de la unele la altele, influențând (în sens pozitiv) comportamentul grupului.

2. Comunicarea prin coduri.
Solicitarea de hrană și trecerea din gură în gură a mierii din stomac, se face prin lovirea, într-un anumit ritm, a antenelor.

3. Comunicarea prin dans
Cea mai importanta și fascinantă formă de comunicare a albinelor este însa dansul. În funcție de stilul de dans, albinele împărtășesc o varietate de informații cu surorile sale, care reușesc astfel să obțină informații precise cu privire la localizarea, felul și calitatea sursei de hrană.

Albinele execută două feluri de dansuri.
“Dansul in cerc” este cel mai des folosit.  Acesta comunică celorlalte albine că sursa de polen este la aproximativ 15 metri de stup. După ce a localizat sursa respectivă, albina se întoarce, depune o parte din nectarul pe care l-a cules și apoi îsi începe dansul, făcând cercuri mici, în mai multe reprize. Celelalte albine se strâng în jurul “dansatoarei”, care repetă rotațiile într-o alta directie, cam de 20 de ori, dansul putând dura de la câteva secunde, la câteva minute. Dansul în cerc este executat întotdeauna în sensul acelor de ceasornic.

“Dansul in opt” sau, cum i se mai spune, “dansul zburdalnic”, pentru că albina face să-i vibreze abdomenul în opturi, este executat pentru a semnaliza surse de hrană, direcția și calitatea acestora, la mai mult de 100 de metri de stup. În timpul ce se desfășoară acest dans, albinele care asistă urmăresc atent mișcările și ating abdomenul “dansatoarei” cu antenele. În felul acesta se pot localiza surse de hrană și la o distanță de 9-10 kilometri. Semicercurile dansului în opt sunt executate întotdeauna în sensul invers acelor de ceasornic.

Curiozități și lucruri fascinante despre albine:
Aceste insecte uimitoare au stârnit dintotdeauna interesul oamenilor de știință și în continuare sunt un subiect de studiu pentru aceștia întrucât informații din lumea lor sunt transpuse în realitatea zilelor noastre contribuind la îmbunătățirea vieții oamenilor.

Vă prezentăm ultimele descoperiri făcute de către cercetători:
1. Creierul albinelor sfidează timpul - Când albinele îmbătrânesc fac lucruri care sunt rezervate, de obicei, pentru membrii mai tineri, astfel încât creierul lor încetează să mai îmbătrânească. De fapt, creierului lor îmbătrânește în sens invers. Pare cu adevărat interesant nu? Cercetătorii de la Universitatea Arizona cred că această descoperire poate ajuta laîncetinirea atacurilor de demență

2. Albinele pot recunoaște fețele umane - Albinele pot să reconstruiască un chip la fel cum o fac și oamenii. Ele iau anumite părți - cum ar fi sprâncenele, buzele , urechile și le pun cap la cap pentru a reconstrui întreaga față. Acest lucru se numește "proces de configurare " și i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să îmbunătățească tehnologia de recunoaștere a feței pe calculator, descoperire publicată într-unul din rapoartele ziarului american New York Times.

3. Albinele sunt cei mai economici constructori din natură – Încă din anul 36 î.Hr. , Marcus Terentius Varro a remarcat că fagurii de miere sunt structurile cele mai practice cunoscute până la acea vreme. Secole mai târziu, matematicianul grec Pappus a afirmat același lucru despre structura fagurelui iar la mai bine de 2000 de ani mai târziu, Thomas Hales a demomnstrat într-un studiu matematic de 19 de pagini că albinele reușesc să construiască fagurii de miere cu cea mai puțină cantitate de ceară posibilă iar pereții fagurilor se unesc într-un unghi perfect de 120 de grade, formând un hexagon absolut perfect.

4. Albinele ne pot ajuta să prindem criminalii în serie - Criminalii în serie se comportă ca albinele. Aceștia comit infracțiunile aproape de casă, dar destul de departe ca vecinii să nu-i suspecteze. În mod similar, albinele colectează polenul aproape de stup lor, dar destul de departe ca animale de pradă să nu-l poată găsi . Pentru a înțelege cum funcționează această " zonă tampon " , oamenii de știință au studiat comportamentul albinelor și au generat o serie de algoritmi. Constatările lor ajută la îmbunătățirea modelelor computerizate utilizare de poliție pentru a-i găsi pe criminali .

5. Albinele pot rezolva probleme matematice dificile – Să presupunem că trebuie să vizitați șase magazine care sunt toate în locații diferite și doriți să parcurgeți cea mai scurtă distanță dintre ele. Matematicienii numesc acest traseu" problema vânzătoului călător ", și care poate să pună în dificultate chiar și calculatoarele. Însă această problemă matematică e rezolvată de bondari într-o clipă. Cercetătorii de la Universitatea Royal Holloway din Londra au constatat că bondarii reușesc să parcurgă cel mai scurt traseu posibil printre flori. Până în prezent, sunt singurele animale care pot rezolva această problemă.

6. Albinele se orientează în spațiu precum vikingii - Ele folosesc soarele pe post de busolă, însă atunci când este înnorat, albinele au un plan de rezervă – astfel încât se lasă ghidate de lumina polarizată, folosind fotoreceptori specială pentru a găsi locul soarelui pe cer. Vikingii foloseau un sistem similar: astfel, în zilele însorite aceștia navigaau cu ajutorul cadranelor solare, iar în zilele înnorat, foloseau pietre solare, adică bucati de calcit care acționau ca un filtru Polaroid și care îi ajutau să-și mențină cursul.

De-a lungul timpului au fost descoperite mai multe metode pentru a controla acești dăunători- Limacsii. Unele metode sunt mai eficiente decât altele. Limacșii au fost blestemul grădinarilor de generații.
Vă vom prezenta în cele ce urmează un "ghid complet" al tuturor modurilor de a scăpa de limacși, sau pur și simplu de a-i ține sub control, astfel încât să puteți alege o metodă sau o combinație de metode, care se va potrivi cel mai bine în încercarea de a scăpa de acești dăunători din grădina dumneavoastră.

Metodele de control ale limacșilor, ce urmează a fi prezentate sunt metode ecologice, cu execepția uneia ( îi veți vedea dezavantajele la momentul potrivit) și trebuie de știut că acestea nu sunt enumerate în ordinea eficienței lor. Un aspect ce trebuie luat în calcul este faptul că fiecare din aceaste metode acționează asupra dăunătorilor în grade diferite, și după ce veți parcurge acest ghid, veți ști cu siguranță care este cea mai rapidă și ușoară soluție pe care o puteți pune în aplicare pentru a scăpa de neplăcuții dăunători care v-au invadat grădina. Și ce poate fi mai plăcut pentru un gădinar, decât de a avea plante sănătoase și neatacate de devoratorii extrem de leneși dar extrem de mâncăcioși.

Să ne cunoaștem inamicul
Mai înainte de toate trebuie să cunoașteți câteva lucruri esențiale despre modul și ciclul de viață al limacșilor, pentru că numai o bună informare cu privire la aceștia vă poate ajuta să le depistați prezența și să scăpați mai ușor de ei.

Descriere 
Limaxul de gradină măsoară între 3 - 25 mm lungime (poate fi mai lung când este întins) și poate fi ușor deosebit de fratele său melcul, deoarece acestuia îi lipsește cochilia. Cele mai multe specii de limax sunt închise la culoare, de regulă gri închis, cafenii, verde, sau negru; unii au pete întunecate sau modele. Ei lasă o urmă caracteristică lipicioasă de mucus în urma lor. Ouăle depuse de aceștia sunt translucide, ovale sau rotunde și sunt depozitate în saci gelatinoși.

Plantele afectate
Orice tip de plante sau arbuști.

Daune
Limacșii se hrănesc mai ales cu materii vegetale aflate în descompunere. Aceștia se hrănesc, de asemenea, cu țesuturile suculente ale plantelor lăsând găuri mari în frunze, tulpini, fructe și chiar bulbi. Ele pot devasta complet răsadurile și deteriora grav lăstarii tineri și plantele.Uneori, limacșii, pot urca în copaci și arbuști pentru a-și procura hrana.Limacșii se înmulțesc în număr mai mare provocând cele mai mari pagube în anii ploioși, și în regiunile cu condiții de umiditate, sau cu precipitații abundente.

Ciclul de viață 
Adulți depun sacii cu ouă în solul umed, sub pietre sau containere, sau sub resturile din grădină. Ouăle eclozează în 2 până la 4 săptămâni. Limacșii ajung la maturitate după 2 ani.

Metode eficiente de a scăpa de limacși:
1. Culesul cu mâna
Culesul și eliminarea limacșilor (prin scufundarea lor într-o găleată cu apă sărată ) funcționează, pentru că dacă adunați toți adulții înainte ca aceștia să se reproducă, situația se va îmbunătăți în mod dramatic, pentru că cei mici pe care i-ați ratat, nu vor putea crea mari pagube.
Puteți face acest lucru în timpul zilei, sau pe timp de noapte dotați cu o lanternă și depozitați-i într-un recipient înalt de unde să nu poată să iasă, în care ați pus în prealabil apă cu săpun sau apă cu sare .
Sfat: Dacă aveți de gând să folosiți această metodă e bine să utilizați betișoare sau o pensetă. Folosirea mănușilor vă poate îngreuna munca iar culesul melcilor cu mâinile goale poate fi neplăcută datorită mucusului care se va prinde de pielea dumneavoastră.

Precauții - legate de sare și apa cu sare; Puteți să aruncați limacșii într-o găleată cu apă sărată pentru a-i omorî, însă să nu puneți sare direct pe limacșii din grădină întrucât veți distruge solul!

2. Montarea de capcane
Scopul acestei metode este de a convinge limacșii să iasă din straturile de flori sau din grădina cu răsaduri și să se instaleze într-un “paradis” (capcană special creată să-i atragă) pe care ei îl consideră sigur. În realitate, este un “paradis” pe care ai de gând să-l arunci în fiecare zi .

Puteți face acest lucru prin plasarea pe pământ de:
-  panouri plate;
-  frunze de varză, așezate cu partea concavă în jos;
-  coji de portocală, lămâie sau grapefruit, așezate cu partea concavă în jos;
- un ghiveci pus cu fundul în jos (o parte fiind ușor ridicată)
Limacșii se vor târî spre acestea pentru a se feri de lumina și căldura soarelui, iar tot ce trebuie să faceți este ca în fiecare dimineață să le aruncați la coșul de gunoi. Așezați seara vasele, plăcile, frunzele de varză sau cojile, în grădină și verificați zilnic . Dacă dăunătorii sunt prezenți în acestea le aruncați și puneți altele proaspete. Verificați capcanele și distrugeți dăunătorii în fiecare dimineață până când numărul lor scade, apoi verificați săptămânal .

3. Bere sau amestec de drojdie cu miere
Limacșii sunt atrași de mirosul de bere stătută sau de amestecul de drojdie și miere (practic trebuie să dizolvați în apă fiartă drojdie și miere, fără ca proporțiile să fie atât de importante).Plasați în grădină o farfurie plină cu bere stătută, sau cu amestec de drojdie și miere, având grijă ca partea de sus a farfuriei să fie la nivelul solului. Practic va trebuie să îngropați farfuria în pământ și numai marginea de sus să o lăsați la suprafață, la nivelul solului, astfel încât limacșii să cadă în soluție și să se înece.
Sfat: Trebuie să aveți în vedere că, capcana pe care o montați trebuie să fie suficient de adâncă, pentru ca limacșii să nu ajungă la partea de sus pentru a ieși. Este important să verificați containerul zilnic pentru a vă asigura că broaște, alte viețuitoare sau alte obiecte nu au căzut accidental în capcană, și, de asemenea, să goliți și să umpleți capcana din nou la fiecare câteva zile.

4. Mâncare uscată pentru câini sau pisici
O altă metodă care atrage limacșii și care-i îndepărtează de plantele dumneavoastră este folosirea de mâncare uscată pentru câini sau pisici. Iată ce trebuie să faceți:
- găsiți o tigaie de aluminiu subțire căreia trebuie să îi faceți câteva crestături de-a lungul marginii, astfel încât atunci când o montați pe pământ să creați câteva "uși" prin care limacșii pot să pătrundă;
- puneți mâncare uscată pentru câini sau pisici în locul în care doriți ca limacșii să vină;
- plasați tigaia cu susul în jos peste mâncarea pentru câini sau pisici, apoi puneți o greutate peste ea, eventual o piatră;
În fiecare dimineață, ridicați tigaia, strângeți limacșii într-o pungă, legați-o bine și aruncați-o la coșul de gunoi.
Sfat: Dacă aveți o problemă cu ratonii, sconcși sau oposum în zona dumneavoastră, trebuie să vă asigurați că aceștia nu mănâncă momeala lăsată pentru limacși. În caz contrar va trebui să încercați o altă metodă .

5. Obiecte care zgârîie
Obiectele care zgârie, cum ar fi cojile de ouă, șmirghel, așchii de lemn și pământ de diatomee ( acesta va trebui înlocuit în cazul în care se udă), funcționează excelent ca o barieră împotriva limacșilor. Nici această metodă nu va elimina limacșii din grădina dumneavoastră, dar le va încetini accesul spre plante și îi va ține la distanță o perioadă. De asemenea, puteți lipi benzi late de șmirghel pe trunchiul copacilor sau arbuștilor .

6. Prădători naturali
Găinile, rațele, broaștele țestoase, șobolanii, șerpii și unele specii de păsari, sunt mari consumatori de limacși. Majoritatea oamenilor care au găini și rațe cu greu vor vedea vreodată un limax în curtea sau în grădina lor . Însă această metodă poate fi aplicată, în mod evident doar de cei care locuiesc în mediul rural sau într-un cadru favorabil creșterii acestor animale care se hrănesc cu limacșii.

7. Zațul de cafea
Cu privire la această metodă de exterminare a limacșilor, prin folosirea zațului de cafea, mulți specialiști consideră că e doar o soluție vehiculată în folclorul grădinărilor și că în realitate nu este eficientă în încercarea dumneavoastră de a elimina limacșii din grădina dumneavoastră . În orice caz, dacă, totuși, ați folosit această metodă și a dat rezultate, e bine să o folosiți în continuare, după principiul nu înlocui ceva ce funcționează .

8. Pulverizați o soluție cu apă și oțet sau amoniac cu apă peste limacși
Se amestecă părți egale de oțet și apă. Soluția obținută se pune într-un atomizor și se pulverizează peste limacși.
La fel se procedează și cu soluția obținută prin amestecarea de apă cu amoniac (4 părți amoniac și 1 parte apă ). Se pare că această combinație “topește” limacșii.

9. Folosirea de plante aromatizate
Plantați mentă sau salvie în grădina dumneavoastră. Se pare că mirosul degajat de aceste plante este respingător pentru limacși. Această metodă acționează mai degrabă ca o barieră împotriva limacșilor.

10. Folosirea de produse organice
Cele mai bune produse ecologice ce pot fi folosite împotriva limacșilor sunt cele care conțin fosfat de fier, iar utilizarea lor nu are nici un efect nociv asupra oamenilor, animalelor de companie, peștilor, păsărilor și a altor viețuitoare. De asemenea, aceste produse pot fi utilizate în condiții de siguranță și în preajma plantelor și culturilor din gradină, fără a exista nici cel mai mic pericol de contaminare toxică a acestora. Și aceasta datorită faptului că fosfatul de fier este un compus organic care se găsește în mod natural în sol, iar în cazul în care momeala nu este consumată de un limax, materialul se descompune în îngrășământ pentru solul din grădina dumneavoastră.  Un avantaj al fosfatului de fier este faptul că nu este volatil și nu se dizolvă ușor în apă, aspect care minimizează dispersarea acestuia dincolo de zona unde este aplicat.

Împrăștiați pur și simplu granulele ( nu puneți în grămezi) pe suprafața solului, în locurile în care limacșii se hrănesc. În cazul în care terenul este uscat, acesta se udă înainte de a aplica momeala. Solul trebuie să fie umed, fără ca apa să băltească pe acesta. Fosfatul de fier, se aplică pe sol ca o tabletă care conține, de asemenea, momeală pentru a atrage melcii și limacșii. În cazul în care dăunătorii mănâncă tableta, fosfatul de fier interferează cu metabolismul calciului în intestine lor, oprind limacșii de a se mai hrăni aproape imediat. Aceștia mor după aproximativ 3 - 6 zile de la ingerarea tabletei.
Fosfatul de fier este mai eficient decât produsele chimice pe bază de metaldehidă deoarece acest compus chimic încetează să mai fie eficient atunci când plouă sau vă udați grădina, în timp ce fosfatul de fier rămâne activ chiar și după udări repetate, timp de până la 2 săptămâni. Cel mai important lucru pe care trebuie sa-l știți este că trebuie să acționați împotriva limacșilor adulți la începutul anului înainte de a depune ouăle. Dacă reușiți să-i eliminați înainte să apuce să se înmulțească, veți fi scutiți de prezența lor în grădina dumneavoastră pentru tot restul anului.

Cel mai prielnic moment pentru a acționa împotriva limacșilor, pe termen lung, este de a trata întreaga grădină toamna când solul e umed. În acest fel, primăvara, vor mai rămâne foarte puțini melci adulti si limacși care să-și depună ouăle. O nouă aplicare este necasară la sfarsitul iernii sau la începutul primăverii, și o a treia la cel mult o lună. Cu numai trei aplicări puteți să scăpați de neplăcuții dăunători din grădina dumneavoastră.

11. Folosirea de produse chimice
Majoritatea produselor chimice folosite împotriva limacșilor au la bază metaldehide; Aceste produse sunt toxice și pot fi periculoase pentru animale de companie (câini, pisici, pești) mai ales că seamănă cu hrană pentru ei, motiv pentru care se recomandă folosirea de granule mai fine atunci când în zona în care se aplică au acces animalele de companie.
Metaldehida din produsele chimice deshidratează limaxul destul de rapid (acesta putând pierde jumătate din greutatea corporală și își poate reduce la o treime dimensiunea) în cazul în care este otrăvit cu această substanță. Însă în cazul în care gradul de otrăvire nu este așa ridicat, limacșii infestați se pot recupera dacă reușesc să se ascundă în solul umed sau dacă plouă. Multe momeli pe baza de substanțe chimice funcționează, însă respectarea instrucțiunilor de pe etichetă privind modul de utilizare este obligatorie și trebuie să fiți extrem de vigilenți la cum și de unde le aplicați având în vedere efectele adverse pe care le pot genera acestea.

Cum s-a ajuns la această filozofie existențială ?
Trebuie să recunoaștem că procesul de capturare a șoarecilor ne poate învăța câteva adevăruri dure despre căile lumii și poate de asemenea să genereze situații hilare mai ales atunci când lucrurile nu merg conform planului. Capcanele pentru șoareci se folosesc de sută de ani și se pare că oamenii primesc importante lecții de viață de fiecare dată când le folosesc. Prinderea șoarecilor din locuința dumneavoastră nu este numai o problemă casnică ci și un exercițiu personal de răbdare. Vă oferim câteva sfaturi pe care să le luați în considerare înainte de a porni la “luptă” :

1. Persistența este cheia succesului.
Dacă ați câștigat o bătălie, asta nu înseamnă că ați câștigat și războiul. Să nu vă îmbătați cu apă rece și să credeți că dacă ați instalat o capcană pentru șoareci ați și scăpat de infestarea cu rozătoare. Poate că veți avea success imediat, dar problema dumneavoastră nu e și neapărat rezolvată. Ar fi mult prea simplu nu? Însă la fel ca și în viață rezultatele bune și de calitate se obțin numai cu efort susținut și implicare constantă. Veți câștiga războiul declarat de rozătoare numai dacă veți folosi capcane gândite să vă ajute să scăpați de acești dăunători în timp și nu imedat. Iată ce pași trebuie să urmați:

Găsiți urmele șoriceilor
Șoarecii sunt mai activi între amurg și zorii zilei și fără ca să trebuiască să-i vedeți efectiv, le puteți simți prezența datorită urmelor evidente pe care le lasă în casa dumneavoastră. Primul lucru pe care cu siguranță îl veți observa sunt excrementele lor, care sunt din abundență întrucât un șoarece poate să lăse zilnic în urma sa până la 75 de mici peleți de culoare neagră. De regulă veți observa aceste urme de-a lungul pereților pe unde se deplasează aceștia, căci evită spațiile deschise, iar dacă veți sesiza excrementele lor în ambele direcții veți reuși să reconstituiți traseul și să depistați locul în care se ascund.

Șoarecii rod gips-carton-ul și alte materiale similare, creând găuri de până la 3-4 cm in diametru, astfel încât va trebui să vă uitați după astfel de găuri în colțurile întunecate ale bucătăriei în special.Căutați hrană pentru animalele de companie sau semințe pentru păsări în locuri cu acces greu sau neumblate în mod frecvent, de regulă în spatele mobilierului. Șoarecii își construiesc cuiburi din hârtie și alte materiale fibroaseîn locuri protejate apropiere de o sursă de căldură constantă, cum ar fi frigidere, cuptoare, etc.

Alegeți cea mai bună capcană pentru șoareci
Puteți folosi capcane clasice sau capcane electronice moderne însă trebuie să vă asigurați că ați reușit să prindeți toate rozătoarele. Capcanele clasice sunt mai puțin costisitoare , și sunt reutilizabile sau de unică folosință , însă va trebui să le verificați zilnic, eventual să le schimbați momeala. Capcanele electronice au un indicator luminos care vă anunță atunci când un șoarece a fost prins. Pentru iubitorii de animale și în special de șoareci, există un tip de capcane care îi prinde fără să-i omoare și astfel ei pot fi eliberați nevătămați departe de casa dumneavosatră.După ce ați scăpat definitiv de neplăcuții dăunători puteți monta un dispozitiv de protecție împotriva rozătoarelor care emit valuri de ultrasunete neperceptibile de către om sau animale de companie, dar care țin șoarecii departe de casa dumneavoastră.

Alegeți momeala potrivită
Șoarecii sunt puternic atrași de alimentele bogate în calorii, cum ar fi untul de arahide , alunele și ciocolată. În timpul iernii, soareci își construiesc cuiburi cu materiale cum ar fi bumbac, ață, fire și sfoară, astfel puteți folosi astfel de lucruri ca momeală pentru rozătoare. De asemenea, puteți folosi ca momeală și produsele pe care ați observat că au fost procurate și consumate de șoareci direct din casa ta, fie că acestea sunt: bomboane, semințe pentru păsări sau hrana pentru animalele de companie.

Montați capcane în cele mai bune locuri
Montați capcanele pentru șoareci de-a lungul pereților, pe traseul pe care ați observat că-l parcurg de obicei, cu momeală și mecanismul de declanșare cât mai aproape de perete. Plasați capcane cât mai dese, la fiecare jumătate de metru de-a lungul zidurilor și purtați mănuși de protecție în timpul manipulării capcanelor pentru ca mirosul dumneavoastră să nu se împrime pe ele și astfel șoarecii să le evite simțindu-vă prezența. De asemenea, mai puteți monta capcane și în spații închise, după dulapuri în interiorul dulapurilor, în spatele sau sub mobilă și aparatele electrocasnice: frigider, cuptor, etc.

Verificați des capcanele
Verificați capcanele în prima dimineață după ce le-ați montat și în fiecare dimineață, după aceia. Studiile au arătat că cele mai mari șanse de a prinde soarecii le aveți în prima noapte după ce le-ați montat decât în orice altă noapte ulterioară. Așadar asigurați-vă că ați plasat suficiente de capcane din start, pentru a captura cât mai mulți șoareci rapid. Șoarecii se înmulțesc foarte repede și în număr foarte mare, astfel că atunci când ați depistat unul cu certitudine acesta nu e și singurul. Nu renunțați după ce ați prins doar un șoricel ci păstrați și verificați capcanele zilnic și îndepărtați-le abia după ce nu ați mai prins nimic timp de o săptămână.

2. Zâmbiți! Viața e frumoasă!
Cu alte cuvinte, trebuie să aveți un simț al umorului ridicat și în loc să vă enervați atunci când șoricelul reușește să plece cu momeala din capcană, mai degrabă să zâmbiți și să vă întrebați cum a reușit să scape cu burta plină. Gluma se îngroașă abia atunci când șoarecele vă râde în nas de trei ori consecutiv și ca să evitați acest lucru iată câteva greșeli pe care nu trebuie să le faceți atunci când setați o capcană:

• nu umblați cu mâinile goale. Purtați mănuși atunci când manipulați capcana sau instalați momeala pentru că șoarecii vă pot mirosi prezența. De asemenea, purtați mănuși când înlăturați un șoarece din capcană pentru a preveni infestarea dumneavoastră cu boli transmise de către rozătoare;
• nu folosiți orice momeală, ci pe cea potrivită. Faptul că șoarecii sunt atrași în special de brânză e un mit, întrucât aceștia adoră de fapt alunele și ciocolata;
• nu puneți prea multă momeală; Dacă umpleți capcana din abundență, șoarecii vor reuși să fure câteva bucăți fără să fie prinși în capcană. Pe de altă parte, o momeală de dimensiunea unei boabe de alună va fi suficentă să atragă șoarecii dar nu îndeajuns încât aceștia să poată fi prinși în capcană;
• nu așteptați rezultate imediate, ci lăsați-i pe șoricei să se obișnuiască cu capcana. Șoarecii, în mod natural, sunt suspicioși cu privire la obiectele noi care apar pe traseul pe care-l frecventează. Plasați momeala în afara capcanei pentru câteva zile pentru ca aceștia să se obișnuiacă cu prezența ei și abia după ce momeala a dispărut de câteva ori, e indicat să montați definitiv capcana pentru că, în mod cert șoriceii se vor întoarce;
• nu plasați capcanele în zone neadecvate, ci în cele care sunt preferate de șoareci. Montați capcanele, așa cum am indicat mai sus, de-a lungul pereților, în colțurile întunecate din spatele mobilei sau electrocasnicelor;
• nu montați doar o singură capcană, ci cât mai multe posibil. Se știe că șoarecii se înmulțesc foarte repede și că în mai puțin de 3 săptămâni un șoarec devin 7 și dacă nu rezolvați problema cât mai repede, în timp vă veți confrunta cu o infestare masivă cu rozătoare. Așadar, pentru a împiedica acest lucru nu vă zgârciți și achiziționați mai multe dispozitive pe care să le așezați în cascadă de-a lungul pereților, la o distanță de câțiva pași sau în alte zone cheie;
• nu acționați prea târziu, ci luați măsuri imediate. Nu fiți pasivi și nu amânați momentul montării capcanelor pentru că în timp problema poate deveni mai gravă și mai greu de gestionat. Așadar, chiar dacă e nevoie să faceți o noapte “albă” se merită efortul pentru că veți scuti mult timp pierdut ulterior. Cum s-a dovedit că cele mai mari șanse de a captura șoarecii sunt în prima noapte de la montarea capcanelor, profitați de această șansă și folosiți cât mai multe și mai variate capcane și momeli pentru a reuși să prindeți cât mai mulți dăunători.

3. Nu vă zgârciți! Folosiți produse de calitate
Chiar dacă uneori sunt mai scumpe, vă încurajăm să vă procurați produse de calitate încă de la început. Dacă vă veți zgârci și veți alege produse de slabă calitate sau îndoielnice care nu vă vor scăpa de dăunători în final veți ajunge să cheltuiți mai mulți bani. Ca și în viață și în acest caz, zicala “zgârcitul mai mult păgubește ” se potrivește și în această situație.

4. Fiți deschiși către nou și tehnologie
Nu vă încăpățînați să folosiți doar metodele vechi pe care le-ați învățat din moși strămoși, pentru că s-ar putea ca aceste variante să nu fie eficiente de fiecare dată. Tehnologia avansează în permanență și oameni dedicați și experimentați creează pentru a ne ușura munca cele mai eficiente metode de a scăpa de neplăcuții dăunători. Informați-vă despre noile apariții în materie de capcane și alegeți-o pe cea mai convenabilă și potrivită pentru problema dumneavoastră.

5. Păstrați curățenia
Acesta nu este un sfat, ci mai degrabă un mod de viață. Obișnuiți-vă să vă păstrați casa curată și organizată, pentru că în acest fel veți ține toți dăunătorii departe de locuința dumneavoastră nu numai șoarecii. Gunoiul și resturile menajere trebuie aruncate cu regularitate pentru a nu fi un atractant irezistibil pentru dăunători, acesta fiind principala cauză a infestărilor nedorite.

Oricine a fost înțepat de o albină sau viespe știe cât de dureroase pot fi înțepăturile acestor insecte și va face tot posibilul să se ferească de acestea. Iar dacă nu una, ci sute sau mii de astfel de insecte devin o amenințare pentru dumeavoastră sau familie, atunci prezența unui roi de albine sau viespi pe proprietatea voastră constituie un motiv serios de îngrijorare.
Deși pot fi deosebite ușor, la prima impresie pot fi confundate întrucât ambele sunt capabile să administreze înțepături dureroase, iar o identificare corectă este necesară nu numai pentru administrarea corespunzătoare a unui eventual tratament dar și pentru aplicarea măsurilor de prevenție, control și eliminare adecvate fiecărui dăunător în parte.
Înainte de a lua vreo decizie sau de a apela la măsuri de eliminare a acestor insecte din curtea, grădina sau locuința dumneavoastră, e bine să identificați mai întâi cine v-a invadat spațiul pentru a ști cum să rezolvați cât mai bine această problemă. Vă prezentăm câteva lucruri care vă vor fi de ajutor și vă vor ușura alegerea celor mai bune soluții.

Diferențele dintre albine și viespi
Atât albinele cât și viespile sunt extrem de valoroase pentru om și mediu, rolul lor în natură fiind bine determinat și extrem de documetat de către cercetători. Astfel, albinele ajută la polenizarea a cel putin 80% dintre culturile pe care ne bazăm pentru a trăi. în timp ce viespile sunt foarte utile ca animale de pradă pentru multe insecte care infestează culturile, grădinile și plantele ornamentale.

Atât albinele cât și viespile sunt membri ai ordinului de insecte Hymenoptera, cu toate acestea ele diferă foarte mult în aparență. În general, albinele sunt mai corpolente, păroase și pufoase, o caracteristică care le ajută să colecteze și să răspândească polenul în timp ce viespile sunt mai subțiri, având o talie îngustă, au picioarele zvelte iar pielea lor este netedă și lucioasă.De asemenea, acestea diferă mult și din punct de vedere al stilului de viață, al obiceiurilor, al construirii cuibului și al hranei.
Astfel, albinele trăiesc în roiuri formate din câteva mii până la câteva zeci de mii de albine, în timp ce coloniile de viespi sunt mai mici având de la câteva sute la câteva mii de indivizi. La viespi regina construiște un cuib pentru colonia sa, în timp ce albinele lucrătoare construiesc și mențin cuibul pentru matcă și pentru surorile sale. Spre deosebire de majoritatea viespilor care hiberneaza în timpul iarnii și își construiesc un nou în fiecare toamnă, albinele nu hibernează și supraviețuiesc cu rezervele alimentare acumulate și cu căldură produsă de albinele lucrătoare.

Viespile nu poate produce în general miere (sunt unele specii care totuși o fac), însă toate speciile de albine sunt capabile să producă și să depoziteze cantități considerabile de miere în stupii lor.  În ceea ce privește cuiburile, albinele își construiesc cuiburi geometrice, din celule de ceară (faguri în formă de hexagon), în timp ce viespile își construiesc cuiburi rotunde, cu aspect de hârtie, formate în general din sevă (pulpă) de lemn. Albinele sunt exclusiv ierbivore, hrănindu-se cu nectarul și polenul plantelor, în timp ce viespile, în cea mai mare parte sunt carnivore, hrănindu-se cu alte insecte și artropode și doar spre sfârșitul verii și toamna, sunt mult mai interesate în colectarea de hrană dulce și alți carbohidrati.
Dacă despre viespi putem afirma că sunt cu adevărat un dăunător, nu același lucru îl putem afirma despre albine, care prin serviciul imens pe care-l fac omenirii prin polenizarea plantelor și prin minunatele produse pe care le crează pentru noi (miere, propolis, ceară, etc) sunt mai degrabă niște insecte pe care trebuie să le protejăm cu toate eforturile noastre. Din acest motiv, albinele sunt protejate prin lege și este de datoria noastră să le asigurăm un cadru natural cât mai sănătos și mai sigur în care să-și desfășoare incredibila și prospera activitate.

Se estimează că o treime din rezerva de hrană a oamenilor depinde de polenizarea plantelor făcută de albine. Fără albine, multe dintre culturi nu ar mai produce roade, ceea ce însemnă că nu ar mai fi mâncare pentru oameni. Specialiștii au demonstrat că fără albine, omenirea ar muri în 4 ani.
Având în vedere că intervenția omului în natură, prin aplicarea de insecticide pe terenurile cultivate a dus, în ultimul timp la o reducere drastică a coloniilor de albine, cunoașterea tuturor acestor aspecte vă va determina să acționați cu prudență atunci când depistați și doriți să eliminați un cuib de albine din casa sau curtea dumneavoastră.
Recomandăm îndepărtarea albinelor fără a folosi produse chimice, abordarea acestei probleme făcându-se în funcție de fiecare situație în parte.

Identificarea cuibului de albine
Dacă ați sesizat prezența mai multor albine decât în mod normal în casa sau grădina dumneavoastră e bine să verificați dacă nu cumva în apropiere s-a instalat o nouă colonie de albine.De regulă albinele își fac cuibul în copaci, în scorburi, pe garduri, sub streașina caselor, în poduri, în crăpăturile pereților, grajduri de animale, sau în orice alt loc care le oferă spațiu suficient pentru creșterea larvelor și le feresc de intemperii. Așadar este necesar să localizați cuibul albinelor, pentru că stabilirea acestuia la exterior sau în interior va determina măsurile ce trebuie luate pentru îndepărtarea lor.

Cum scapam de albine in spatiile exterioare?
În cazul în care ați depistat (de regulă în copaci ) cuibul albinelor și ați constatat că acesta este cel puțin de dimensiunea unei mingi de fotbal, înseamnă că aveți de a face cu un roi de albine. Acest lucru se întâmplă atunci când stup de albine devine suprapopulat și apare o regină nouă. Aproximativ o jumătate din albinele din cuibul original împreună cu regina veche decolează într-un roi să caute un alt pentru a construi o nouă colonie. Așadar, prezența aceasta este doar temporară, până când albinele găsesc un loc sigur în care să-și stailească colonia, lucru care se întâmplă de obicei în doar câteva zile. Atâta timp cât nu există nici un fagure alb, aceste albine nu vor avea un comportament agresiv, deoarece acel cuib încă nu reprezintă o casă pentru ele și nu își manifestă instinctul de a-l proteja. Nefiind o amenințare cel mai bine ar fi să le lăsați în pace să-și vadă în continuare de treabă și să așteptați să plece singure.

Dacă totuși considerați că prezența lor este o amenințare pentru dumneavoastră sau pentru familie, mai ales atunci când înțepătura de albină vă provoacă reacții alergice sau dacă vă temeți ca aceste albine să nu-și stabilească cuibul tocmai pe proprietatea dumneavoastră și vreți să scăpați de ele este bine să apelați la ajutorul unui apicultor sau a unui specialist care va fi bucuros să preia valoroasele albine și să le ducă într-un loc sigur și chiar să profite de avantajele acestora.Iată câteva lucruri pe care vă sfătuim să nu le faceți când ați depistat un roi de albine:

- nu pulverizați cu pesticid sau cu orice alte substanțe chimice peste roiul de albine daca nu purtati echipamente de protectie speciale. Acest lucru ar putea să agite albinele și astfel să devină agresive;
- nu aruncați cu bețe, pietre sau alte obiecte în roiul de albine în încercarea de a le alunga pentru că nu veți face decât să le agitați fără ca în acest fel să obțineți ce vă doriți;
- nu încercați să distrugeți roiul de albine;

În această situație îndepărtarea roiului de albine trebuie să se facă în mod obligatoiu de către o persoană care poartă un costum special de protecție de genul celui folosit de către apicultori. De obicei, albinele înțeapă în zona gleznei și a capului, deci asigurați-vă că aceste zone sunt protejate corespunzător. Procesul îndepărtării albinelor din copaci continuă cu montarea unei scări până la nivelul roiului, apoi cu un dispozitiv de tăiere încercați să desprindeți roiul de la bază astfel încât acesta să cadă într-un sac de plastic transparent pe care să-l închideți și să-l folosiți la transportul albinelor în zona în care doriți să le eliberați în natură.

Cum scapam de albine in spatiile interioare
În cazul în care ați observat o mulțime de albine intrând sau ieșind dintr-o scorbură, o încăpere sau o crăpătură, înseamnă că acolo s-a instalat un stup de albine, cu mii sau chiar zeci de mii de membri, mai ales când nu știți de cât timp acestea s-au instalat în acel loc.În aceste situații îndepărtarea întregii colonii este de durată și vă prezentăm metodele prin care puteți muta stupii în altă zonă în condiții de siguranță și cu efecte cat mai puțin distructive asupra albinelor.Și în aceste situații este bine ca această activitate să fie făcută de un apicultor sau un specialist în domeniu, dar dacă vă încumetați să efectuați această activitate personal iată cum o puteți face cât mai bine:

Mutarea stupilor din scorburile copacilor

Metoda rapidă – îndepărtarea cuibului/stupului
Înainte de a începe această operațiune trebuie să vă echipați corespunzător, așa cum am arătat anterior și este indicat să acționați în timpul zilei cțnd mare parte din albine sunt plecate după hrană. Apoi se pregătește fumul pe care-l veți pulveriza la intrarea în stup pentru a menține calmul albinelor. Se amestecă fumul lichid cu apă și se pune într-o sticla cu pulverizator după care vă apropiați de intrarea stupului și pulverizați din abundență. Următorul pas este tăierea copacului la o distanță de aproximativ 40 cm deasupra intrării în stup și tot la aceiași distanță sub intrare, lucru ce vă va permite să aveți acces la întregul cuib de albine și de a-l îndepărta în totalitate. Și în această fază a procesului este indicat să pulverizați cu fum pentru a preveni înțepaturile neplacute. Pentru îndepărtarea cuibului de albine din butucul obținut prin tăierea copacului aveți nevoie de îndemânare și puțină precauție. Acest lucru presupune ca atunci când tăiați transversal butucul trebuie sa aveți grijă să nu distrugeți fagurii, deoarece odată ce mierea iese afară mii de albine vor roi, în cel mai scurt timp, în jurul dumneavoastră. Fagurii cu puiet și albine vor fi mutați în interiorul unei cutii speciale și duși în altă zonă potrivită dezvoltării lor. Pentru ca zona respectivă să nu atragă alte albine datorită mirosului de miere, ar trebui ca resturile de faguri să fie îndepărtate, iar scorbura să fie izolată cu spumă.

Metoda de durată - cu ajutorul unei capcane
De asemenea indepartarea albinelor din scorburile copacilor poate fi făcută cu ajutorul unei capcane în formă de con, de pâlnie pusă într-o poziție inversată. Pâlnia trebuie plasată la intrarea principală în stup (cele secundare urmând să fie blocate), astfel încât să permită albinelor să iasă, dar le împiedică reîntoarcerea în stup. Pentru ca albinele să fie salvate, se apelează la un stup creat de om care va fi amplasat în apropierea celui vechi și în care va fi pusă o nouă matcă. Albinele se vor muta în noul cuib, vor accepta noua matcă, formând o nouă colonie, în timp ce colonia din copac se va reduce, sau va dispărea atunci când va fi prea slăbită să mai supraviețuiască. Apoi, se îndepărtează capcana cu sens unic în formă de pâlnie de la gura scorburii, pentru ca albinele să-și mute rezervele rămase din stupul vechi în cel nou. Un ultim pas pe care trebuie să-l faceți de îndată ce activitatea în cuibul vechi a încetat este să blocați/astupați căile de acces definitiv, iar noul stup să-l mutați într-o zonă propice dezvoltării albinelor.
Beneficiile acestei metode sunt daunele minime pe care le suferă structura și rezervele stupului, însă este un proces care poate să dureze până la 12 saptamani.

Mutarea stupilor din crăpături sau alte spații închise

Metoda rapidă – îndepărtarea cuibului/stupului

Această metodă face referire la îndepărtarea fizică a albinelor și a cuibului și s-a dovedit a fi cea mai bună variantă pentru a preveni reinfestările ulterioare. Iată cum trebuie să procedați:

• localizați cuibul;
• lărgiți locul de acces pentru a avea acces la intregul cuib;
• folosiți un aspirator cu rezervor special pentru a aspira toate insectele;
• scoateți fagurii de ceară pr bucăți și montați-le intr-un cadru de lemn;
• curățați foarte bine cavitatea obținută prin scoaterea cuibului și blocați accesul la aceasta;
• mutați cuibul și plasați-l într-o zonă propice dezvoltării lor și eliberați și insectele din rezervor.

Beneficiile acestei metode sunt că fiecare parte a coloniei este îndepărtată iar rezultatele sunt maxime. Timpul maxim de realizare a operațiunii este de 4 ore.

Metoda de durată - cu ajutorul unei capcane
Utilizarea capcanei de genul celei prezentate anterior este o metoda utilizată atunci când nu este posibilă realizarea fizică a unei deschideri către colonia de albine care și-a stabilit stupul într-o structură din cărămidă sau piatră. În această situație se urmează întocmai pașii expuși anterior.

Viespe de lemn este o denumire generic aplicată la diferite familii de insecte, a căror caracteristică comună este prezența larvelor în lemn și anume, insectele din familia Xiphydriidae, Orussidae, Anaxyelidae, Siricidae. Se cunosc zeci de specii de viespi de lemn, iar specific tuturor este faptul că sunt atrase de lemn, în special de conifere și își încheie ciclul de viață în astfel de copaci care au murit recent care sunt pe punctul de a muri.

Carateristicile Viespilor de lemn
Sunt insecte robuste, în general, de dimensiuni mari cuprinse între 3-4 cm lungime, în aparență seamănă cu viespile, însă au un corp alungit, cilindric , fără să dispună de “talie ". De regulă sunt de culoare negru sau albastru închis metalizat sau prezintă combinații de culori precum negru , roșu și galben. Sunt destul de zgomotoase atunci când zboară făcând un bâzâit enervant. Masculii și femelele se aseamănă ca formă, cu excepția faptului că femela este un pic mai mare și prezintă un ovipozitor lung în partea din spate a corpului ei, care poate depăși lungimea corpului ei și care îi dă un aspect periculos. Ovipozitorul este folosit numai pentru fixarea ouălor și nu pot fi folosit în scop de apărare pentru a înțepa. Deși viespile de lemn poate mesteca lemnul, acestea nu muscă oamenii.

Ciclul de viață al Viespilor de lemn
Femela viespe de lemn introduce ovipozitorul aproximativ 5-10 mm în lemnul unui copac slăbit sau pe moarte depune unul până la șapte ouă. Ouăle eclozează după 3 sau 4 săptămâni iar larvele sapă tunele paralele cu fibra lemnoasă. Pentru a se putea deplasa și hrăni larva se folosește de coloana vertebrală întărită din vârful abdomenului ca să poată înainta în lemn. La început larva se hrănește cu lemn moale ( alburn ) situat chiar sub coaja copacului apoi pătrunde spre miezul copaculul unde se hrănește cu lemn de esență tare ( duramen ), apoi revine din nou la alburn pentru încheia procesul de hrănire. Tunelul sau galeria săpată de viespile de lemn măsoară de obicei între 10 - 12 cm lungime la finalul etapei de hrănire. Etapa de hrănire a larvelor persistă pe toată durata lor de dezvoltare care cuprinde patru sau cinci etape imature și care durează între 2 până 5 ani. Stadiul de pupă are loc la finalul galeriei, iar după 5 sau 6 săptămâni petrecute în acest stadiu, adultul iese din lemn lăsând o gaură în acesta de aproximativ 1- 2 cm.

Daune produse de Viespile de lemn
De regulă, aceste insecte nu atacă lemnul din construcțiile caselor, însă ele pot ajunge accidental în casa dumneavoastră dacă cheresteaua folosită pentru ridicarea locuinței a fost infestată de către acestea. Daunele provocate de acestea sunt mai mult de ordin estetic decât privind slăbirea structurii de rezistență și asta pentru că prezența lor nu este în număr mare (cel mult o duzină). Adulții vispilor de lemn pot să mestece aproape orice substantă. Găurile de ieșire a acestora, de mari dimensiuni poate fi observate cu ochiul liber în rigips sau tencuiala pereților, parchet, linoleum, mocheta, si în alte suprafețe interioare. Chiar masculii și femelele viespilor de lemn au avut ocazia să se împerecheze în interiorul locuinței dumneavoastră, femelele nu vor fi stimulate să-și depună ouăle în cheresteaua uscată și lucrată . Viespile de lemn nu vor reinfesta structurile de lemn.

Controlul Viespile din lemn
Aceste insecte pot apărea oriunde lemnul infestat cu acestea este folosit pentru construcții. De regulă, infestarea apare în cheresteaua ce provine din lemnul salvat din pădurile uscate sau incendiate. Nefiind o cherestea de calitate aceasta este folosită de obicei pentru construcțiile mai puțin importante, motiv pentru care nu este supusă unor procedee speciale pentru tratarea lemnului (uscarea în cuptor sau fumigarea), așa cum se procedează cu cel care este folosit în structura de rezistentă a clădirilor de exemplu.Singurele metode de a scăpa eficient de larvele viespilor de lemn care au supraviețuit operațiunii de frezare sunt cele două amintite anterior însă tratamentul este costisitor.
Chiar dacă viespile lemn sunt o prezență zgomotoasă și înfricoșătoare ele nu sunt o amenințare pentru nimeni sau nimic. Așteptarea parcurgerii întregului din ciclul de viață și repararea daunelor cosmetice produse este tot ce se poate face în situația unei infestări cu aceste insecte.
Însă există o specie de viespi de lemn, și anume viespea de lemn europeană, din familia Siricidae, care are capacitatea de a ataca lemnul viu al copacilor din pădurile de conifere, provocând daune semnificative. Dacă 80% din copacii unei păduri ar fi afectați de această insectă cauzându-le moartea, acest lucru ar duce la ruperea ecosistemului în zona respectivă, deoarece ar devasta comunitatea de animale și plante care trăiesc în acea pădure.

Se cunosc peste 6000 de specii de tripși și mare parte dintre acestea sunt considerate dăunătoare, deoarece acestea se hrănesc, în special, cu plante cu valoare comercială (fie culturi industriale de fructe și legume, fie flori ornamentale), afectându-le prin transmiterea de viruși și prin reducerea productivității acestora. Pe de altă parte, unele specii de tripși se hrănesc cu alte insecte sau acarieni și sunt considerate benefice, în timp ce unele specii se hrănesc cu spori de ciuperci sau polen, ajutând astfel la polenizare și la împiedicarea formării de mucegai pe frunzele plantelor.

Caracteristici Tripsilor:
Sunt insecte de mici dimensiuni, zvelte și cu aripi ce aparțin ordinului Thysanoptera. Denumirea științifică a acestui ordin de insecte provine din limba greacă, de la thysanos ("franjuri") + pteron ("aripa"). Aripile, când sunt pe deplin dezvoltate sunt în număr de patru, sunt aproape egale, și foarte subțiri, marginile lor fiind extrem de franjurate. Deși au aripi, nu sunt bune zburătoare, putând fi purtate de vânt pe distanțe lungi. În unele zone, aceste insecte au primit datorită predispoziției de a se deplasa în timpul furtunilor și “muște de furtună” sau “gândaci de furtună”. Există însă și specii de tripși fără aripi.
Tripșii măsoară între 1 și 3 mm, fiind cele mai mici insecte cu aripi și sunt răspândite în special în zonele tropicale și temperate, hrănindu-se cu o mare varietate de plante și animale pe care le perforează și le “sug” conținutul lichid.

Tripșii au mai multe caracteristicii definitorii cu ajutorul cărora îi puteți identifica:
- părțile bucale asimetrice, cu una dintre mandibule aproape inexistentă. Mandibula rămasă este mai mare și formează un stilet îngust folosit de tripși pentru a perfora peretele celular al țesuturilor plantelor. Unele specii pot injecta apoi enzime digestive în deschizătura formată pentru a evacua fluidele celulare, proces care lasă o cicatrice distinctivă argintie sau de culoarea bronzului pe suprafața tulpinii sau frunzei atacate de tripși;
- vezici extensibile pe tarsele de la picioare ;
- aripi lineare și mustăți marginale lungi.

Ciclul de viață al tripsilor:
Rapiditatea cu care tripșii parcurg etapele de dezvoltare depind în mare măsură de condițiile de mediu, inclusiv temperatura și calitatea nutrienților din sursele lor de hrană. În condiții optime de dezvoltare ciclul de viață al tripșilor se poate finaliza în mai puțin de 2 săptămâni. Tripșii își încep viața din stadiul de ou. Acestea sunt extrem de mici ( de aproximativ 0,2 mm lungime ) și sunt alungite având formă de rinichi. Incubația lor poate dura de la mai puțin o zi până la câteva săptămâni.
La unele specii femelele sunt echipate cu un ovipozitor, pe care îl folosesc pentru a tăia mici fante în țesutul plantelor în care introduc ouăle unul câte unul în fiecare fantă. Femelelor de tripși cărora le lipsește un ovipozitor își depun ouăle individual sau grupate pe partea inferioară a plantelor. De regulă, o femelă depune în timpul vieții între 150 – 200 de ouă, fiind plasate în zone ce oferă hrană pentru larve. Tripșii apoi parcurg două etape larvare, în care are loc procesul de hrănire imatură, până la stadiul de nimfă cu aripi, când procesul de hrănire încetează. Stadiul de pupă este de regulă de scurtă durată, între câteva ore până la câteva zile și are loc în pământ, în coconi sau pe plantele gazdă. Din pupă apar adulții. Larvele de tripși au tendința de a fi viu colorate, iar coloristica adulților variază foarte mult de la specie la specie, trecând prin toată gama de culori de la deschis, nuanțe de alb –gălbui până la culori închise, nuanțe de maro sau chiar negru.

Adulții pot fi observați ocazional pe partea superioară a frunzelor expuși la lumină puternică. Însă aceștia preferă locurile umbroase și răcoroase, de regulă odihnindu-se în nervurile sau crăpăturile frunzelor. Tripșii sunt în principal activi pe timpul zilei și pot fi o pradă ușoară pentru multe insecte (inclusiv alte specii de tripși), acarieni, păsări, salamandre și șopârle. De asemenea, ploile abundente, vânturile puternice și praful pot fi la fel de nocive pentru tripși ca și prădătorii.
Femelele de tripși au o speranță de viață între 27 și 72 zile, în timp ce la masculi speranța de viață se reduce la jumătate.Unele specii de tripși, au câte o generație pe an în timp ce altele, cum ar fi tripșii tutunului pot avea mai multe generații în fiecare sezon de creștere (până la 8 într-un an).

Daunele cauzate de Tripsi:
Întrucât tripșii se hrănesc cu plante deteriorând fructele, frunzele, mugurii și florile acestora aspectul cosmetic este afectat e vizibil, lucru ce duce la scăderea calității de marketing a acestora. Tripșii pot ataca legumele (tomate, ardei, castraveți, ceapă, vinete), fructele (citrice, afine, avocado, prune, caise, piersici, pepeni), flori ornamentale (gerbere, mușcate, garoafe, crizanteme, violete de Parma, trandafiri), cerealele, tutunul, arborii și arbuști.

Hrănirea tripșilor cu plante poate să împiedice creșterea acestora iar frunzele atacate sunt deteriorate, pot cădea prematur și prezintă, de-a lungul nervurilor, pete mici de culoare galben-cenușiu sau castaniu închis. Plantele infestate se pot decolora și pot deveni laminate. Cu toate acestea, tripșii rareori pot ucide sau amenința supraviețuirea arborilor și arbuștilor. Plante ornamentale și anumite culturi de legume sunt mai predispuse la daune grave provocate de tripși, mai ales atunci când plantele sunt tinere.

Tripșii sunt un grup mare și divers de dăunători, iar unele specii atacă părți diferite ale plantei. Anumite specii de tripși pot fi observate pe mai multe plante diferite, dar vor deteriora doar câteva dintre aceste plante. Identificare speciei de tripși poate dezvălui că în anumite cazuri aceștia sunt inofensivi și nu se impun uneori acțiuni de control. De exemplu, tripșii de avocado și cei de seră cauzează cicatrici superficiale în coaja fructelor de avocado. Tripșii de citrice și cei de flori occidentale pot fi, de asemenea, găsite în culturile de avocado însă nu le va deteriora. Tripșii de citrice pot fi găsiți pe mai multe specii de plante dar atacă doar afinele și citricele. Tripșii care atacă unele flori precum și tripșii de ceapă sunt considerabili mai mari decât cei ce atacă avocado și citricele, astfel dimensiunea corpului tripșilor maturi ajută pentru a-i deosebi unii de alții atunci când apar împreuna pe aceeași plantă gazdă. Orice persoană fără experiență poate să identifice cu ușurință tripșii dacă urmăresc caracteristicile fizice enumerate mai sus, însă tipul și specia lor poate fi determinată doar de un expert.

În cazul multor specii de tripși, până în momentul când se observă deteriorarea provocată de aceștia (spre exemplu după deschiderea mugurilor) aceștia au și părăsit planta gazdă. Există și alte viețuitoare care pot provoca plantelor leziuni simlare cu ale tripșilor. Diverse specii de gândaci și acarieni pot crea adevărate găuri în frunze astfel că este necesar ca înainte de a lua măsurile de control ce se impun, urmăriți cu atentie dăunătorii de pe plante pentru a vă asigura că tripșii sunt întradevăr cauza prejudiciului .Este foarte important să se facă distincția între speciile de tripși în situația în care sunt utilizate metode de management integrat ale speciilor dăunătoare.
În condiții adecvate, cum ar fi serele sau diverse spații închise pentru creșterea plantelor, multe specii se pot înmulți exponențial iar din cauza lipsei de prădători naturali formează roiuri mari, devenind o adevărată pacoste pentru grădinari și cultivatori.

Scorpionii nu sunt vertebrate de mari dimensiuni, lungimea lor variind între 9 mm și 21 cm și pot avea culori diverse, în special maro și negru. De asemenea, nu au o vedere foarte bună în ciuda faptului că au au mulți ochi, cel puțin 6 iar unele specii chiar și 12, însă pot distinge cu ușurință lumina de întuneric. Scorpionii se folosesc de miros pentru a găsi hrana și a scăpa de prădători și de vibrații pentru a percepe lumea înconjurătoare.
Se cunosc peste 1.400 de specii de scorpioni aceștia fiind răspândiți pe toate continentele, cu excepția Antarctidei. În unele insule, cum ar fi Britania, Noua Zeelandă și unele insule din Oceania scorpionii au fost introduși accidental prin intermediul comercianților și amatorilor. Scorpionii populează aproape toate tipurile de habitate, inclusiv zonele alpine joase, pădurile tropicale, deșerturile aride, dar lipsesc în ecosistemelor boreale, tundra, taiga și munții înzăpeziți. De regulă, trăiesc în sol, printre stânci, în scorburi, nisipuri sau zonele de litoral. În  Europa scorpionii pot fi găsiți în special în regiunea mediteraneană, iar România se întâlnește o singură specie de scorpioni și anume, Euscorpius carpathicus, întâlnită în special în sud-vestul țării.

Cum traiesc scorpionii
Sunt animale nocturne iar în timpul zilei se ascund în adăposturi naturale sau săpate de ei: sub pietre, bușteni, în galerii. Galeriile sunt săpate astfel încât, pe măsura aprofundării, temperatura scade. În adapostori scorpionii sunt protejați de temperaturile ridicate și de dușmani. Principalii inamici ai scorpionilor sunt păsările, în special bufnița, șopârlele, șoarecii și șobolanii.
Scorpionii au o durată de viața cuprinsă între 4 și 25 de ani. Cel mai longeviv este considerat scorpionul din specia Hadrurus arizonensis, care în sălbăticie poate ajunge până la 25 – 30 de ani. Scorpionii preferă zonele în care temperaturile variază de la 20 °C la 37 °C, dar pot supraviețui și la temperaturi dincolo de limita înghețului precum și la căldurile din deșert. În Repetek (Turkmenistan) există șapte specii de scorpion, Pectinibuthus birulai,care supraviețuiesc la temperaturi ce variază de la 49,9 °C la -31 °C.
Scorpionii sunt prădători feroce și vânează diverși artropozi mici, insecte, sau alte arahnide, uneori speciile mai mari capturează și șopârle mici, șoareci etc, înregistrându-se uneori chiar și cazuri de canibalism. Scorpionii se hrănesc doar cu lichide pe care le “sug” din pradă sau cu țesuturi moi ale acestora.

Scorpionii pot consuma cantități uriașe de hrană la o singură masă. Datorită deverticulelor foarte ramificațe, cât și a modului pasiv de viață, scorpionii pot să supraviețuiască mult timp fără hrană. Unii sunt capabili să trăiască timp de 6 - 12 luni fără hrană. Excretarea metaboliților sub formă de cristale împiedică deshidratarea acestor arahnide.

Reproducerea la scorpioni
Reproducerea sexuală se realizează prin transferul unui spermatofor de la mascul la femelă. Copularea, spre deosebire de alte arahnide este complexă. Masculul își găsește femela cu ajutorulvibrațiilor și a unui amestec de feromoni. Împerecherea poate dura câteva ore și începe cu un dans, cei doi încleștându-se cu pedipalpii. Ritualul poate implica și alte comportamente: „sărutul” cheliceral, injectarea unei cantități mici de venin în pedipalpii femelei sau pe marginea prosomei ei. Când masculul a identificat o locație adecvată, acesta depune spermatoforul pe substrat și apoi ghidează femela în așa fel, încât spermatoforul să pătrundă în opercula ei, având loc fertilizarea. Odată ce împerecherea s-a finalizat cu succes, masculul și femela se vor separa.
Perioada de gestație durează de la câteva luni până la un an și jumătate. Dezvoltarea embrionară are loc în interiorul corpului femelei. Nașterea durează câteva zile, iar la majoritatea speciilor are loc în două sesiuni cu o pauză de 24 de ore. Femela de scorpion poate să nască între 1 și 100 de nou-născuți (de regulă între 25-35 pui) care se aseamănă foarte mult cu adulții, dezvoltarea postembrionară având loc fără metamorfoză. După naștere puii urcă pe spinarea mamei lor până la prima năpârlire. În acest timp tinerii nu pot supraviețui fără mama lor, deoarece ea le oferă protecție și le menține umiditatea la nivelul normal de supraviețuire. În timpul creșterii are loc năpârlirea cuticulei iar pâna să ajungă la maturitate scorpionii năpârlesc de 5 – 7 ori. Cuticula nouă este foarte moale, moment în care scorpionii sunt foarte vulnerabili la atacuri, însă aceasta se întărește foarte repede. Mărirea corpului în volum se realizează numai atunci când cuticula este moale. Procesul de întărirea a cuticulei se numește sclerotizare. Cuticula nescleritizată nu are capacitate de fluorescență.

Veninul scorpionilor
Toate speciile cunoscute de scorpion posedă venin neurotoxic (cu excepția Hemiscorpius lepturus, care dispune de venin citotoxic) utilizat, în primul rând, pentru a paraliza sau omorî. Aceasta este o acțiune rapidă și foarte eficientă, fără ca pentru aceasta să depună prea mult efort. De asemenea, veninul este folosit ca apărare contra inamicilor. Scorpionul apucă prada cu pedipalpii și o înțeapă, introducându-i veninul. Veninul reprezintă un un amestec de compuși proteici (neurotoxine, inhibitori, enzime etc).Un scorpion poate elimina aproximativ 0,2-0,4 ml de toxină. Acțiunea toxinei de scorpion asupra animalelor, inclusiv a mamiferelor este imediată și acționează mortal. Astfel, șobolanii mor după 30 de minute de la mușcătura scorpionului, copii în câteva ore, iar adulții se pot chinui 2 – 3 zile.
Deși, scorpionii au o reputație înfricoșătoare, doar veninul de la 25 de specii (toate aparținând familiei Buthidae, care are peste 500 specii ) este capabil să ucidă oameni. În mod paradoxal nu speciile mari de scorpion au veninul cel mai periculos ci dai degrabă scorpionii de talie mică și mijlocie, răspândiți în zonele aride din Africa de Sud și America Centrală. Veninul scorpionilor provoacă inflamție locală, disfuncții cardiovasculare și respiratorii, somnolență și contracții musculare, reacții alergice și inflamări ale ganglionilor limfatici.

Lucruri fascinante despre scorpioni:
1. Scorpionii lumineză în întuneric. Această capacitate a scorpionilor se numește fluorescență și se manifestă atunci cînd sunt expuși la lumină ultravioletă. Fluorescența este produsă de unele substanțe chimice fluorescente prezente în cuticulă, precum beta-carbolinu-ul. Fluorescența apare în urma sclerotizării cuticulei și crește în intensitate după fiecare năpârlire. Lămpile cu UV au fost mult timp un instrument standard în căutarea pe timp de noapte a scorpionilor.
2. Scorpionii și gândaci sunt printre singurele animale cunoscute care ar putea a supraviețui unui atac nuclear.
3. Cea mai veche fosilă de scorpionul datează de acum 400 de milioane de ani (când singurele vertebrate existente erau doar peștii primitivi) și arată exact ca speciile moderne. Modelul a rezistat atât de mult timp tocmai datorită succesului său!
4. Strămoșii scorpionilor au fost scorpionii de mare care demult dominau oceanele și care atingeau lungimi de până la 2,8 metri, fiind cele mai mari artropode care au trăit vreodată. Cele mai apropiate rude de scorpionii de mare și care mai trăiesc și astăzi sunt crabii potcoavă.
5. Veninul scorpionilor este folosit în medicină. Neurotoxinele din veninul scorpionilor inhibă parțial sistemul imunitar al oamenilor fiind folosit pentru tratamentul tulburărilor autoimmune, cum ar fi poliartrita reumatoidă, bolile inflamatorii ale intestinelor și scleroza multiplă. Veninul speciei Uroplectes lineatus este utilizat în dermatologie. De asemenea, în present se fac cercetări cu privire la tratarea anumitor tipuri de cancer folosind neurotoxinele din veninul scorpionilor.

6. Scorpionii sunt un deliciu culinar în țările asiatice, fiind consumați prăjiți, copți, la grătar sau chiar vii.

Viespe de lemn este o denumire generic aplicată la diferite familii de insecte, a căror caracteristică comună este prezența larvelor în lemn și anume, insectele din familia Xiphydriidae, Orussidae, Anaxyelidae, Siricidae. Se cunosc zeci de specii de viespi de lemn, iar specific tuturor este faptul că sunt atrase de lemn, în special de conifere și își încheie ciclul de viață în astfel de copaci care au murit recent sau care sunt pe punctul de a muri.

De regulă, aceste insecte nu atacă lemnul din construcțiile caselor, însă ele pot ajunge accidental în casa dumneavoastră dacă cheresteaua folosită pentru ridicarea locuinței a fost infestată de către acestea. Daunele provocate de acestea sunt mai mult de ordin estetic decât privind slăbirea structurii de rezistență și asta pentru că prezența lor nu este în număr mare (cel mult o duzină). Adulții vispilor de lemn pot să mestece aproape orice substantă. Găurile de ieșire a acestora, de mari dimensiuni poate fi observate cu ochiul liber în rigips sau tencuiala pereților, parchet, linoleum, mocheta, si în alte suprafețe interioare. Chiar dacă masculii și femelele viespilor de lemn au avut ocazia să se împerecheze în interiorul locuinței dumneavoastră, femelele nu vor fi stimulate să-și depună ouăle în cheresteaua uscată și lucrată. Viespile de lemn nu vor reinfesta structurile de lemn.

Cu toate că viespile de lemn sunt o prezență zgomotoasă (datorită faptului că pot zbura) și înfricoșătoare (datorită acului din partea posterioară) ele nu sunt o amenințare pentru nimeni sau nimic. Așteptarea parcurgerii întregului ciclu de viață și repararea daunelor cosmetice produse este tot ce se poate face în situația unei infestări cu aceste insecte.

Există însă o specie de viespi de lemn, și anume viespea de lemn europeană, Sirex noctilio,din familia Siricidae,  care are capacitatea de a ataca lemnul viu al copacilor din pădurile de conifere, în special pinul, provocând daune semnificative. Această specie este este originară din Europa, Asia și Africa de Nord. Dacă 80% din copacii unei păduri ar fi afectați de această insectă cauzându-le moartea, acest lucru ar duce la ruperea ecosistemului în zona respectivă, deoarece ar devasta comunitatea de animale și plante care trăiesc în acea pădure.De aceea este important să identificăm corect și să luăm cele mai bune măsuri pentru a evita infestarea lemnului și copacilor cu acest dăunător.

Caracteristicile Viespilor de lemn europene
Viespile de lemn sunt insecte robuste, cu dimensiuni cuprinse între 3-4 cm lungime și în aparență seamănă cu viespile, însă au un corp alungit, cilindric, fără să dispună de “talie ". Masculii și femelele se aseamănă ca formă, cu excepția faptului că femela este un pic mai mare și prezintă un ovipozitor lung în partea din spate a corpului ei, care poate depăși lungimea corpului și care îi dă un aspect periculos. Ovipozitorul este folosit numai pentru fixarea ouălor și nu pot fi folosit în scop de apărare pentru a înțepa. Sexul adulților poate fi stabilit cu ușurință și datorită culorilor de pe corp, astfel, masculii au capul, antenele și toracele colorate în negru albăstrui metalizat, abdomenul are o zonă de mijloc portocalie și picioarele negre, în timp ce femelele au capul, antenele, toracele și abdomenul de culoare negru albăstrui metalizat și picioare portocalii.

Ciclul de viață al viespiilor de lemn
Femela viespe de lemn europeană introduce ovipozitorul aproximativ 5-10 mm în trunchiul copacului viu și depune între 25-450 ouă. Ouăle eclozează după 3 sau 4 săptămâni, iar cele fertilizate devin femele și cele nefertilizate devin masculi. Larvele au culoare alb-gălbui, nu au picioare iar pentru a se putea deplasa și hrăni sapă tunele paralele cu fibra lemnoasă. Pentru a înainta în lemn larvele se folosesc de coloana vertebrală întărită din vârful abdomenului.

La început larva se hrănește cu lemnul moale ( alburn ) situat chiar sub coaja copacului apoi pătrunde spre miezul copaculul unde se hrănește cu lemnul de esență tare ( duramen ), apoi revine din nou la alburn pentru a-și încheia procesul de hrănire. Tunelul sau galeria săpată de viespea de lemn europeană măsoară de obicei între 10 - 12 cm lungime la finalul etapei de hrănire. Etapa de hrănire a larvelor persistă pe toată durata lor de dezvoltare care cuprinde patru sau cinci etape imature și care durează între 11-12 luni. Stadiul de pupă are loc la finalul galeriei, iar după 3 săptămâni petrecute în acest stadiu, adultul iese din lemn lăsând o gaură în trunchiul copacului de aproximativ 1 - 2 cm.La această specie de viespi de lemn, o nouă generație de adulți iese la suprafață în general în luna iulie, însă această perioadă se poate extinde din iulie până în septembrie.

Semne și simptome de infestare cu Viespiile de lemn
Copacii infestați se ofilesc, acele își schimbă treptat culoarea de la verde închis, la verde deschis apoi roșu și încep să cadă. Acest lucru se petrece destul de rapid: se ofilesc între 3 - 6 luni de la infestare și într-un an aceștia mor. Semnele evidente ale infestării cu viespi de lemn sunt însă cele ce apar în structura copacului.

Astfel, în exterior pot fi observate găuri făcute de viespile adulte pentru a ieși la suprafață. La începutul infestării aceste găuri pot fi observate pe trunchiul copacului la o distanță de 3 - 4 metri deasupra solului, pentru ca mai apoi, pe măsură ce infestarea evoluează   astfel de găuri să fie observate peste tot de-a lungul trunchiului. De asemenea, pot fi observate pe scoarța copacilor linii în zona de depunerea a ouălor.
În interior, trunchiul secționat, este brăzdat de numeroase canale și tunele săpate de larve pentru a se hrăni.

Daunele produse de Viespiile de lemn
În momentul în care femela viespe își depune ouăle, ea secretă un mucus toxic și ciuperci simbiotice (Amylostereum areolatum) în trunchiul copacului care lucrează sinergetic pentru a slăbi capacitatea copacului de a se apăra ducând în cele din urmă la moartea copacul atacat. Mucusul creează un mediu adecvat pentru ciuperca care se dezintegrează lemnul, astfel încât să fie mai ușor de digerat de către larvă.
Daunele pe care viespea de lemn le produce sunt deopotrivă de ordin economic și ecologic. Astfel, lemnul infestat de către aceste insecte își pierde calitatea și productivitatea, iar pe de altă parte moartea masivă a copacilor din pădurile de conifere poate să distrugă ecosistemul din zona respectivă.
În Statele Unite ale Americii, care se confruntă cu o invazie masivă a acestor insecte în pădurile de pin din emisfera sudică, se estimează că daunele provocate de acestea sunt de ordinul milioanelor de dolari, ajungând la prejudicii de peste 60 milioane de dolari. Trebuie de menționat faptul că această insectă a pătruns accidental (prin intermediul ambalajelor din lemn sau a materialelor lemnoase de import ) pe continentul american abia în anul 2004, reușind în numai 10 ani să își extindă mult zona de răspândire.
Aceste insecte provoacă mortalitate semnificativă mai multor specii de pini și conifere, indiferent dacă aceștia se află în curți, pepiniere sau în păduri sălbatice.Cercetările recente au arătat că pinii mai înalți sau aflați într-o pădure înghesuită și aglomerată se pare că sunt mai predispuși atacului și infestării de către viespea de lemn. De asemenea, viespea de lemn europeană își poate extinde aria cu aproximativ 30 kilometri pe an, motiv pentru care o serie de măsuri trebuie luate în acest sens.

Controlul Viespiilor de lemn
Viespile de lemn pot fi controlate biologic cu ajutorul un nematod parazit (Deladenus siricidicola) care a fost folosit cu succes în unele infestări. Nematodul infectează larvele viespilor de lemn și în cele din urmă sterilizează femelele. Aceste femele depun ouă infertile care sunt în umplute cu nematozi. Pe măsură ce populațiile de nematode cresc acestea mențin populațiile de viespe de lemn sub un nivelul dăunător. Fiind ușor obținut în condiții de laborator, Deladenus siricidicola se injectează în trunchiul copacilor infestați.

Întrucât tripșii se hrănesc cu plante deteriorând fructele, frunzele, mugurii și florile acestora aspectul cosmetic este vizibil afectat, lucru ce duce la scăderea calității de marketing a acestora. Plante ornamentale și anumite culturi de legume sunt mai predispuse la daune grave provocate de tripși, mai ales atunci când plantele sunt tinere. Tripșii pot ataca legumele (tomate, ardei, castraveți, ceapă, vinete), fructele (citrice, afine, avocado, prune, caise, piersici, pepeni), flori ornamentale (gerbere, mușcate, garoafe, crizanteme, violete de Parma, trandafiri), cerealele, tutunul, arborii și arbuști.
Hrănirea tripșilor cu plante poate să împiedice creșterea acestora, afectându-le prin transmiterea de viruși și prin reducerea productivității acestora. Frunzele atacate sunt deteriorate, pot cădea prematur și prezintă, de-a lungul nervurilor, pete mici de culoare galben-cenușiu sau castaniu închis. Plantele infestate se pot decolora și pot deveni laminate.

Este foarte important să se facă distincția între speciile de tripși în situația în care sunt utilizate metode de management integrat ale speciilor dăunătoare. În condiții adecvate, cum ar fi serele, solariile sau diverse spații închise pentru creșterea plantelor, multe specii de tripși se pot înmulți exponențial iar din cauza lipsei de prădători naturali formează roiuri mari, devenind o adevărată pacoste pentru grădinari și cultivatori.
Vă prezentăm câteva metode biologice și chimice de a scăpa de tripșii din grădina sau sera dumneavoastră, opțiunea urmând să vă aparțină, în funcție de gradul infestării.

Insecticidele biologice impotriva Tripsilor
Insecticidele bilogice sunt și insecticide de contact care se aplică direct pe plantă și nu pătrund în profunzimea țesuturilor, atacând dăunătorii aflați la suprafață. Se recomandă pulverizarea insecticidului de contact peste toată planta nu doar acolo unde observați prezența tripșilor, de regulă pe partea inferioară a frunzelor.
Aceste tip de insecticide nu lasă reziduuri persistente, au toxicitate redusă pentru oameni, animalele de companie și polenizatori și nu afectează prădătorii naturali de vreme ce nu lasă reziduri toxice ce ar putea fi răspândite după aplicare. Cu toate acestea este bine să le aplicați după apusul soarelui sau dimineața devreme pentru a avea timp să se usuce în caz că polenizatorii ar lua contact cu plantele tratate. Cele mai eficiente insecticide biologice sunt cele pe bază de azadirachtin, pyrethrin și ulei de neem.

Trebuie să știți că, atunci când folosiți insecticide biologice, este foarte important să începeți aplicarea lor chiar la primul semn al prezenței tripșilor, și să continuați să fiți constanți, chiar agresivi în aplicarea lor pentru a obține cele mai bune rezultate.
Deși daunele produse de tripși sunt, de regulă, de ordin estetic acest lucru nu justifică neapărat utilizarea de insecticide biologice. Daunele provocate plantelor de către tripși ca urmare a hrănirii cu acestea sunt vizibile abia după ce țesuturile cresc și se dezvoltă și până în acel moment tripșii s-ar putea să nici nu mai fie prezenți pe plante. Aplicarea nici unui tip de insecticid nu va mai putea să repare țesuturile afectate. Iar atunci când problema plantelor sunt virușii pe care tripșii îi pot transmite, insecticidele nu reușesc de cele mai multe ori să ucidă suficient de rapid acești dăunători astfel încât să se prevină la timp transferul acestor viruși către plante. De aceea, e bine să preveniți infectarea plantelor prin folosirea de plase de protecție sau folii reflectorizante.

Plase de protecție pentru plante impotriva Tripsilor
Această metodă presupune montarea de plase fine odată cu plantarea răsadurilor sau înainte ca plantele să iasă din pământ pentru a ține departe atât tripșii cât și alți dăunători de plantele erbacee tinere. Aceste plase de protecție se păstrează peste plante numai cât timp acestea sunt tinere și mai sensibile la daune. După ce plantele s-au dezvoltat suficient sau temperaturile devin tot mai ridicate, îndepărtați plasele de protecție pentru a oferi spațiu suficient de creștere și pentru a preveni supraîncălzirea.
În ceea ce privește tipurile de plase de protecție ce pot fi folosite, există o multitudine de variante dintre care puteți alege, singura condiție este ca acestea să permită pătrunderea luminii și penetrarea aerului. De regulă se folosesc plase din polietilenă, poliester sau polipropilenă, iar montarea lor depinde foarte mult de tipul de plante ce trebuie protejate. Astfel, pentru plantele robuste și care nu cresc mult în înălțime nu este nevoie ca aceste plase să fie montate pe rame sau cercuri, întrucât plasa este ridicată de plante pe măsură ce se dezvoltă. În schimb, la plantele care cresc vertical sau care au o structură delicată montarea plaselor de protecție pe astfel de structuri este obligatorie, în caz contrar acestea se vor deteriora pe măsură ce cresc. Rame din lemn, plastic sau sârmă, acoperite cu muselină, nylon sau alte materiale fine pot fi folosite pe termen îndelungat.Irigarea brazdelor sau rândurilor cu răsaduri este necesară atunci când apelați la această metodă.

Folii reflectorizante impotriva Tripsilor
Această metodă este folosită de asemenea ca măsură de a ține la distanță tripșii și alți dăunători de plantele tinere. Aceste folii reflectă lumina, astfel că blochează spectrul UV și influențează capacitatea insectelor de a localiza plantele (tripșii văd în spectrul UV). Se montează înainte ca plantele să iasă din pământ sau odată cu plantarea răsadurilor lăsând găuri suficient de mari care să permită plantelor să iasă afară când se dezvoltă. În cazul florilor și legumelor deosebit de sensibile la virușii transmiși de insecte, costul și efortul de a folosi folii reflectorizante se justifică întrucât aceastea sunt semnificativ mai eficace decât insecticidele în prevenirea sau întârzierea infecției la plantele mici. Trebuie însă avut în vedere faptul că aceste folii încetează să mai fie eficiente în respingerea insectelor în momentul în care bolta plantelor acoperă mai mult de jumătate din suprafața solului .
Foliile argintii sau gri sunt cele mai eficiente însă și cele de culoare albă funcționează destul de bine. De regulă se folosesc folii din polietilenă gri metalizat. Dacă sunt manipulate cu grijă, acestea pot fi folosite mai mult de un sezon. Foliile de aluminiu sunt, de asemenea, eficiente și sunt mai potrivite pentru o grădină de mici dimensiuni, însă este o variantă costisitoare și de unică folosință întrucât foliile nu mai pot fi reutilizate.
Un alt avantaj pe care îl au aceste folii reflectorizante, pe lângă acela că resping temporar tripșii și alte insecte zburătoare, este că îmbunătățesc creșterea anumitor culturi datorită faptului că aduc un aport sporit de lumină, păstrează solul mai cald peste noapte, reduc buruienile și mențin umiditatea solului. Cu toate acestea, foliile reflectorizante au și efecte negative. Unul dintre ele este susceptibilitatea apariției de boli la rădăcina plantelor, pentru că se evitând udarea plantelor de sus, irigarea lor se face la nivelul solului fără a se putea controla corespunzător umiditatea acestuia.

Îngrijirea corespunzătoare a grădinii impotriva Tripsilor
Măsurile de control ale acestui dăunător sunt în primul rând o chestiune de întreținere corespunzătoare a grădinii. Este important să fiți vigilenți și să inspectați periodic plantele verificând dacă au fost atacate de tripși, în special pe părțile inferioare ale frunzelor și la locul de îmbinare dintre frunze și tulpini. Dacă ați depistat prezența acestor mici insecte pe plantele din grădină vă recomandăm să folosiți aspiratoare speciale pentru a elimina fizic tripșii și a împiedica pătrunderea lor în structura interioară a plantelor. De asemenea nu evitați să eliminați plantele infestate atunci când acest lucru se impune și tăiați iarba și buruienile din apropierea grădinii pentru exclude gazdele alternative.

Capcane lipicioase impotriva Tripsilor
Utilizați capcane cu lipici, de preferat de culoare albastru sau galben. Această metodă se aplică de regulă în sere sau solarii și este indicată pentru a depista prezența tripșilor adulți, astfel încât veți ști cu siguranță care este cauza plantelor atacate din seră. Atârnați aceste benzi deasupra plantelor astfel încât partea superioară să fie la o înălțime de cel mult 60 cm iar cea inferioară la cel mult 25 mm deasupra celei mai înalte frunze.

Prădătorii naturali ai Tripsilor
Se cunosc câteva specii de paraziți (Eulophidae si Trichogrammatidae) care pot parazita ouăle și larvele de tripși. Alți agenți naturali, consumatori de larve și adulți de tripși sunt viespile de afide, gândacii din familia Orius, unii acarieni și buburuzele. Pentru a încuraja în mod natural populațiile acestor prădători e bine să evitați depunerile de praf pe plante, folosirea insecticidelor sistematice persistente persistente și plantați o diversitate de specii de plante.
Cel mai eficient prădător însă este o specie de acarieni, Hypoaspis mile, care trăiește în sol, și se hrănește cu larvele de tripși din pământ care se pregătesc pentru stadiul de pupă. Pentru a fi eficienți la capacitate maximă, solul în care sunt introduși trebuie să fie umed și cald, deci e bine să îi folosiți mai ales în timpul verii și să vă asigurați că irigați corespunzător plantele. Întrucât se hrănesc cu tripși aflați doar în această etapă a dezvoltării lor nu pot fi luați în calcul ca și singură metodă de a scăpa de tripșii existenți, însă aceștia pot avea un impact mare asupra populației de tripși din anul viitor, deoarece le întrerupe ciclul de viață .
Datorită dimensiunilor minuscule, uneori microscopice ale acestor dăunători și a nivelului ridicat de înmulțire, tripșii sunt dificil de controlat folosind controlul biologic clasic. Prădătorii naturali ai acestor insecte trebuie să fie și ei de dimensiuni mici și suficient de subțiri pentru a penetra crăpăturile din plante în care se ascund ouăle, larvele și adulții astfel încât să-i poată elimina în totalitate.
Din acest motiv, mulți cultivatori sunt uneori nevoiți să facă uz limitat de insecticide pentru a controla populațiile de tripși care le-au invadat culturile, mai ales când este vorba de suprafețe întinse ce sunt afectate de acești dăunători.

Tratamente chimice impotriva Tripsilor
Cele mai sigure tratamente împotriva tripșilor sunt insecticidele sistemice pe bază de neonicotinoizi care oferă un control rapid al acestor dăunători. Insecticidele sistemice sunt absorbite de anumite părți ale plantei (spre exemplu de rădăcină) și pot fi transmise ulterior către restul plantei. Impactul acestor insecticide asupra polenizatorilor sau prădătorilor naturali este diferit în funcție de produsul ales, motiv pentru care este indicat să citiți cu atenție prospectul. Întrucât substanțele acestora pot ajunge în florile plantelor și de aici la polenizatorii care se hrănesc cu polenul și nectarul florilor se recomandă amânarea aplicării acestor insecticide până când aceste plante și-au finalizat etapa de înflorire sau pur și simplu îndepărtați florile înainte de a aplica tratamentul chimic.
În cazul în care se impune aplicarea acestor tratamente la copaci este bine să evitați pe cât posibil injectarea sau infiltrarea insecticidului în trunchiul sau rădăcina copacului pentru că această metodă invazivă afectează copacii și e bine ca acest procedeu să se facă cel mult o dată pe an. De asemenea, pentru a evita răspândirea de viruși și agenți patogeni de la un copac la altul, este bine să dezinfectați instrumentarul folosit pentru această operațiune după fiecare aplicare.

Întrucât tripșii se hrănesc cu plante deteriorând fructele, frunzele, mugurii și florile acestora aspectul cosmetic este vizibil afectat, lucru ce duce la scăderea calității de marketing a acestora. Plante ornamentale și anumite culturi de legume sunt mai predispuse la daune grave provocate de tripși, mai ales atunci când plantele sunt tinere. Tripșii pot ataca legumele (tomate, ardei, castraveți, ceapă, vinete), fructele (citrice, afine, avocado, prune, caise, piersici, pepeni), flori ornamentale (gerbere, mușcate, garoafe, crizanteme, violete de Parma, trandafiri), cerealele, tutunul, arborii și arbuști.
Hrănirea tripșilor cu plante poate să împiedice creșterea acestora, afectându-le prin transmiterea de viruși și prin reducerea productivității acestora. Frunzele atacate sunt deteriorate, pot cădea prematur și prezintă, de-a lungul nervurilor, pete mici de culoare galben-cenușiu sau castaniu închis. Plantele infestate se pot decolora și pot deveni laminate.
Este foarte important să se facă distincția între speciile de tripși în situația în care sunt utilizate metode de management integrat ale speciilor dăunătoare. În condiții adecvate, cum ar fi serele, solariile sau diverse spații închise pentru creșterea plantelor, multe specii de tripși se pot înmulți exponențial iar din cauza lipsei de prădători naturali formează roiuri mari, devenind o adevărată pacoste pentru grădinari și cultivatori.

Deși daunele provocate de tripși sunt, de regulă, de ordin estetic acest lucru nu justifică neapărat utilizarea de insecticide biologice. Daunele provocate plantelor de către tripși ca urmare a hrănirii cu acestea sunt vizibile abia după ce țesuturile cresc și se dezvoltă și până în acel moment tripșii s-ar putea să nici nu mai fie prezenți pe plante. Aplicarea nici unui tip de insecticid nu va mai putea să repare țesuturile afectate. Iar atunci când problema plantelor sunt virușii pe care tripșii îi pot transmite, insecticidele nu reușesc de cele mai multe ori să ucidă suficient de rapid acești dăunători și astfel să se stopeze la timp transferul acestor viruși către plante.
Prin urmare, după principiul e mai bine să previi decât să tratezi vă prezentăm câteva metode de a ține departe tripșii de plantele din grădina sau sera dumneavoastră, evitând astfel infestarea lor și problemele ulterioare pe care acest lucru îl presupune.

Îngrijirea corespunzătoare a grădinii impotriva tripsilor
Măsurile de control ale acestui dăunător sunt în primul rând o chestiune de întreținere corespunzătoare a grădinii. Iată ce puteți face pentru a ține tripșii departe de plantele din grădina dumneavoastră:
- aveți grijă de solul din grădina dumneavoastră, udați-l regulat și aplicați pe el mulci. S-a constatat că tripșii sunt atrași de plantele care sunt deja bolnave sau nesănătoase și de multe ori tripșii pot fi observați pe plantele ce cresc în condiții vitrege, precum un pământ uscat, neirigat și fără mulci pe el;
- eliminați toate rezidurile vegetale (în special cojile de ceapă după recoltare), scoateți și aruncați florile uscate sau ofilite;
- nu fertilizați solul mai mult decât este recomandat, deoarece în acest fel veți încuraja creșterea de plante cărnoase și suculente, și în felul acesta veți atrage dăunătorii care preferă astfel de plante (tripși, afide, etc);
-  cultivați plante care sunt adaptate la condițiile de mediu din zona respectivă. Astfel, dacă veți cultiva plante care preferă soarele într-o zonă umbrită și răcoroasă, aceste plante vor fi “stresate” și sunt mai predispuse la infestarea cu tripși;
-   fiți vigilenți și să inspectați periodic plantele verificând dacă au fost atacate de tripși, în special pe părțile inferioare ale frunzelor și la locul de îmbinare dintre frunze și tulpini. Nu evitați să eliminați plantele infestate atunci când acest lucru se impune și tăiați iarba și buruienile din apropierea grădinii pentru exclude gazdele alternative;
-  nu tăiați cu foarfeca frunzele plantelor pe care tripșii le preferă întrucât acest lucru va determina creșterea de frunze noi și moi, pe placul acestor dăunători;
- dacă ați depistat prezența acestor mici insecte pe plantele din grădină vă recomandăm să folosiți aspiratoare speciale pentru a elimina fizic tripșii și a împiedica pătrunderea lor în structura interioară a plantelor.

Plase de protecție pentru plante impotriva Tripsilor
Această metodă presupune montarea de plase fine odată cu plantarea răsadurilor sau înainte ca plantele să iasă din pământ pentru a ține departe atât tripșii cât și alți dăunători de plantele erbacee tinere. Aceste plase de protecție se păstrează peste plante numai cât timp acestea sunt tinere și mai sensibile la daune. După ce plantele s-au dezvoltat suficient sau temperaturile devin tot mai ridicate, îndepărtați plasele de protecție pentru a oferi spațiu suficient de creștere și pentru a preveni supraîncălzirea.

În ceea ce privește tipurile de plase de protecție ce pot fi folosite, există o multitudine de variante dintre care puteți alege, singura condiție este ca acestea să permită pătrunderea luminii și penetrarea aerului. De regulă se folosesc plase din polietilenă, poliester sau polipropilenă, iar montarea lor depinde foarte mult de tipul de plante ce trebuie protejate. Astfel, pentru plantele robuste și care nu cresc mult în înălțime nu este nevoie ca aceste plase să fie montate pe rame sau cercuri, întrucât plasa este ridicată de plante pe măsură ce se dezvoltă. În schimb, la plantele care cresc vertical sau care au o structură delicată montarea plaselor de protecție pe astfel de structuri este obligatorie, în caz contrar acestea se vor deteriora pe măsură ce cresc. Rame din lemn, plastic sau sârmă, acoperite cu muselină, nylon sau alte materiale fine pot fi folosite pe termen îndelungat.Irigarea brazdelor sau rândurilor cu răsaduri este necesară atunci când apelați la această metodă.

Folii reflectorizante impotriva Tripsilor
Această metodă este folosită de asemenea ca măsură de a ține la distanță tripșii și alți dăunători de plantele tinere. Aceste folii reflectă lumina, astfel că blochează spectrul UV și influențează capacitatea insectelor de a localiza plantele (tripșii văd în spectrul UV). Se montează înainte ca plantele să iasă din pământ sau odată cu plantarea răsadurilor lăsând găuri suficient de mari care să permită plantelor să iasă afară când se dezvoltă. În cazul florilor și legumelor deosebit de sensibile la virușii transmiși de insecte, costul și efortul de a folosi folii reflectorizante se justifică întrucât aceastea sunt semnificativ mai eficace decât insecticidele în prevenirea sau întârzierea infecției la plantele mici. Trebuie însă avut în vedere faptul că aceste folii încetează să mai fie eficiente în respingerea insectelor în momentul în care bolta plantelor acoperă mai mult de jumătate din suprafața solului .

Foliile argintii sau gri sunt cele mai eficiente însă și cele de culoare albă funcționează destul de bine. De regulă se folosesc folii din polietilenă gri metalizat. Dacă sunt manipulate cu grijă, acestea pot fi folosite mai mult de un sezon. Foliile de aluminiu sunt, de asemenea, eficiente și sunt mai potrivite pentru o grădină de mici dimensiuni, însă este o variantă costisitoare și de unică folosință întrucât foliile nu mai pot fi reutilizate.

Un alt avantaj pe care îl au aceste folii reflectorizante, pe lângă acela că resping temporar tripșii și alte insecte zburătoare, este că îmbunătățesc creșterea anumitor culturi datorită faptului că aduc un aport sporit de lumină, păstrează solul mai cald peste noapte, reduc buruienile și mențin umiditatea solului. Cu toate acestea, foliile reflectorizante au și efecte negative. Unul dintre ele este susceptibilitatea apariției de boli la rădăcina plantelor, pentru că se evitând udarea plantelor de sus, irigarea lor se face la nivelul solului fără a se putea controla corespunzător umiditatea acestuia.

Prădătorii naturali ai Tripsilor
Se cunosc câteva specii de paraziți (Eulophidae si Trichogrammatidae) care pot parazita ouăle și larvele de tripși. Alți agenți naturali, consumatori de larve și adulți de tripși sunt viespile de afide, gândacii din familia Orius, unii acarieni și buburuzele. Pentru a încuraja în mod natural populațiile acestor prădători e bine să evitați depunerile de praf pe plante, folosirea insecticidelor sistematice persistente persistente și plantați o diversitate de specii de plante.

Cel mai eficient prădător însă este o specie de acarieni, Hypoaspis mile, care trăiește în sol, și se hrănește cu larvele de tripși din pământ care se pregătesc pentru stadiul de pupă. Pentru a fi eficienți la capacitate maximă, solul în care sunt introduși trebuie să fie umed și cald, deci e bine să îi folosiți mai ales în timpul verii și să vă asigurați că irigați corespunzător plantele. Întrucât se hrănesc cu tripși aflați doar în această etapă a dezvoltării lor e bine să știți că folosirea lor poate avea un impact mare asupra populației de tripși din anul viitor, deoarece le întrerupe ciclul de viață. Astfel îi puteți folosi ca o măsură preventivă mai degrabă decât ca o soluție împotriva tripșii care v-au atacat deja plantele, neputând să-i extermine în totalitate.

Capcane lipicioase impotriva Tripsilor
Utilizați capcane cu lipici, de preferat de culoare albastru sau galben. Această metodă se aplică de regulă în sere sau solarii și este indicată pentru a depista prezența tripșilor adulți, astfel încât veți ști cu siguranță care este cauza plantelor atacate din seră putând să vă canalizați corespunzător eforturile de prevenție și control al acestui dăunător. Atârnați aceste benzi deasupra plantelor astfel încât partea superioară să fie la o înălțime de cel mult 60 cm, iar cea inferioară la cel mult 25 mm deasupra celei mai înalte frunze.

Scorpionii sunt creaturi adaptabile, însă sunt sensibili la pierderea apei din organism, astfel încât aceștia stau ascunși în timpul zilei și ies noaptea din adăposturi sau ascunzători pentru a căuta hrană și apă. Ei preferă să se ascundă în locuri umbroase și răcoroase, pe care le găsesc cu ușurință în mediul înconjurător, în pământ, printre stânci, în scorburi, în nisip și variantele sunt diverse și nenumărate. Scorpionii populează aproape toate tipurile de habitate, inclusiv zonele alpine joase, pădurile tropicale, deșerturile aride, dar lipsesc în ecosistemelor boreale, tundra, taiga și munții înzăpeziți, fiind răspândiți pe toate continentele, cu excepția Antarctidei.

În România se întâlnește o singură specie de scorpioni și anume, Euroscorpius carpathicus, întâlnită în special în sud-vestul țării, în Subcarpații Buzăului, la nord și sud de orașul Rîmnicu Vâlcea, în Valea Mureșului în apropiere de Deva, și în Parcul Porțile de Fier. Este o specie de scoriponi din familia Euscorpiidae, răspîndită în regiunea mediteraneană: Africa de Nord, Asia Mică, Europa de Sud, Europa Centrală, Crimeea și insulele Baleare. Această specie de scorioni are 24 de subspecii multe dintre acestea având o distribuție geografică izolată, cum ar fi multe subspeciile de pe insulele mediteraneene ( Mallorca, Sardinia, Sicilia, Creta).

Caracteristicile scorpionului Euroscorpius carpathicus
Colorația acestei specii este foarte variată. Unii indivizi sunt negri, cu picioare galben-cafeniu și telsonul mai închis. Alții au corpul colorat în brun-maro. De aceea culoarea nu este folosită la indentificarea speciei. Lungimea medie a adulților este de 10 mm, dar unele specimene ajung până la 35 - 45 mm. Este un scorpion tipic săpător cu pedipalpii dezvoltați, puternici, corpul e robust, picioare scurte și metasoma (coada) este scurtă și subțire.

Aceast scorpion preferă diverse habitate, poate fi găsit atât pe litoral cât și în munți. Locuiește în păduri și printre stânci, în regiunile cu climă cald și temperată. Poate fi întâlnit și în localități și în locuințele umane. El sapă galerii unde se ascunde în timpul zilei și este activ noaptea. Se hrănește cu diferite insecte. Este un scorpion inofesiv pentru om, rareori își utilizează veninul.
Însă atunci când nevoia de hrană și apă îi aduce aproape de locuințele umane, prezența scorpionilor nu e tocmai o bucurie pentru nici un proprietar. Nu e plăcut să știi că locuința ta a devenit adăpost pentru fioroasa creatură, reputație câștigată datorită veninului său extrem de periculos. Cu toate acestea, numai 25 de specii de scorpion din cele peste 1400 cunoscute au venin periculos pentru oameni.

Pentru a reduce riscul de a fi “vizitați” de scorpioni , proprietarii de locuințe, mai ales cei din zonele în care aceștia sunt răspândiți, ar trebui să-și verifice periodic casele și curțile. Scorpionii s-ar putea ascunde în ghivece sau vaze de flori, grămezi de mulci, sub așchii și grămezi de lemn, sub paie, sub pietre, în cutii sau în alte obiecte depozitate la nivelul solului. Dacă scorpionii au reușit să pătrundă în casă, cele mai probabile căi de acces ar putea fi micile fisuri și crăpături din sau înjurul pereților și în special cele aflate la nivelul solului. Scorpionii se pot strecura cu ușurință în aceste spații înguste. De asemenea, ușa de la garaj este un punct de intrare comun pentru scorpioni.

Vă prezentăm câțiva pași ce trebuie parcurși pentru a scăpa de nedoriții scorpioni atunci când aceștia v-au pătruns în locuință:
Eliminați sursele de hrană și etanșați zonele de acces
1. Eliminați umezeala în exces - Scorpionii intra în case în căutarea de apă. Păstrați podeaua, colțurile , dulapurile si spații de acces uscate și fără scurgeri de apă. Evitați acumularea apei stătute sau în recipiente în exteriorul casei dumneavoastre.
2. Eliminați gândacii și insectele din casă – Scorpionii se hrănesc cu insecte, astfel dacă aveți probleme cu furnicile, păianjenii, gândacii de orice fel sau alți dăunători este bine să luați măsurile ce se impun pentru a scăpa de aceștia.
3.  Eliminați adăposturile preferate de scorpioni – Scorpionii preferă locurile întunecoase pe timpul zilei, astfel că este bine să scăpați de astfel de locuri din jurul casei dumneavoastră, care le pot oferi un adăpost propice. Acest lucru presupune să nu lăsați la nivelul solului obiecte, cutii, grămezi sau alte lucruri în care scorpionii să se poată ascunde.
4. Etanșați căile de acces – Scorpionii se pot strecura în orice spațiu de mărimea unui card de credit, astfel că trebuie să fiți vigilenți și să acoperiți orice gaură sau fisură din pereții casei dumneavoastră, să vă asigurați că geamurile se închid etanș și montați plase de protecție la uși și căile de acces.

Identificarea adăpostului, găsirea și eliminarea scorpionului
Cea mai bună cale de a scăpa de scorpioni este vânarea lor pe timp de noapte, atunci când aceștia sunt cei mai activi. Acest lucru nu este recomandat celor “slabi de inimă”, dar prinderea lor cât mai repede vă scutește de teama permanentă de a-i ști prezenți, dar și de o posibilă infestare. Nu trebuie să neglijăm faptul că aceștia pot rezista și până la 6 luni fără hrană, ceea ce înseamnă că dacă nu îi mai vedem nu înseamnă că au și dispărut. Pe de altă parte, dacă nu-i eliminați la timp este posibil ca aceștia să se înmulțească, astfel încât problema să devină din ce în ce mai gravă. Tot ce vă trebuie este să vă procurați o lanternă cu raze ultraviolete întrucât scorpionii au capacitatea de a lumina în întuneric atunci când sunt expuși la astfel de lumină (fluorescență). De asemenea, înarmați-vă cu un obiect ce îi poate ucide atunci când îi depistați: cuțit, clește, etc. Chiar și o pereche de încălțăminte cu talpa groasă este suficientă pentru a-i strivi. Atunci când scorpionii încearcă să fugă, se află la înălțime mare pe perete, sau se ascund îl locuri greu accesibile îi puteți anihila cu un spray insecticid, apoi îi striviți, îi puneți la coșul de gunoi, legați sacul și îl aruncați de îndată.

Metode de a scăpa de scorpioni
1. Montați capcane lipicioase - Capcanele lipicioase concepute pentru a prinde insectele sau șoarecii funcționează bine și pentru capturarea scorpionilor. Montați astfel de capcane în jurul surselor de apă și în colțurile întunecate ale casei dumneavoastră. Dacă ați prinzi un scorpion aruncați capcana și montați una nouă.
2. Prădători naturali - Pisicile și găinile sunt consumatori de scorpioni și nu vor ezita să-i vâneze atunci când îi vor depista. Dacă știți că aveți un scorpion în casă și nu aveți o pisică nu ar fi rău să vă “procurați” una, iar în curte să aduceți niște găini (cel puțin pentru o perioadă)
3. Folosiți produse naturale
-   se pare că scorțișoara este un ingredient natural care ține mulți dăunători departe de casa dumneavoastră și funcționează și în cazul scorpionilor. Presărați pudră de scorțișoară în locuri întunecoase, în dreptul fundației locuinței și de-a lungul zonelor de acces în locuință (uși, geamuri, etc )
- plantați levănțică și cedru aproape de fundația casei întrucât mirosul acestora este considerat respingător de către scorpioni care se bazează foarte mult pe simțul mirosului în căutarea hranei ;
- utilizați acid boric, un insecticid natural care fiind sub formă de pulbere poate fi aplicat în zonele greu accesibile, precum în crăpături, fisuri, etc.
4. Folosiți produse chimice – Acestea se găsesc fie sub formă de spray, fie sub formă de praf sau pulbere. Aplicate la exteriorul locuinței, de jur împrejurul casei va ține departe scorpionii. Recomandat este să pulverizați aceste substanțe și în locurile în care aceștia se pot ascunde, prezentate anterior.
5. Apelați la un specialist - Atunci când problema vă depășește sau vă este prea teamă să eliminați înfricoșătorii scorpioni de unul singur e bine să chemați un profesionist să vă ajute.

• Gloria Home and Garden:

1. Pulverizatoare pentru multiple aplicari (Pulverizatore operate cu mana, Pulverizatoare de joasa presiune de mana, Pulverizatoare sub presiune, Pulverizatoare de inalta performanta, Pulverizatoare de spate cu piston):
   In gradina, sere, solarii sau in jurul casei, pulverizatoare Gloria sunt ajutoare binevenite. La domiciliu, puteți utiliza una dintre numeroasele pulverizatoare GLORIA pentru udarea plantelor tale de balcon sau plante mici flori și arbuști. În funcție de model și echipamente de versiune, pulverizatoare pot fi folosite pentru aplicatii profesionale in pepiniere sau în scopuri agricole.
   Portofoliul de produse variaza de la pulverizatoare mici de mana cu pompa de precizie cu dublă acțiune, pana la pulverizatoare foarte robuste de presiune din plastic rezistent la socuri, până la pulverizatoare de mare capacitate cu corpi aparatului din otel robust sau oțel inoxidabil. Pentru îngrijirea plantelor în grădini mari, în vii, silvicultură sau în sere - pistonul GLORIA Pulverizatoare manuale pompe au exact caracteristicile corecte: extindere indelunga din cauza cantităților mari de umplere, și aplicarea flexibilă bazată pe manipularea lor ergonomic.
2. Ustensile utile pentru ajutor in gradina (MultiBrush, Universal gripper SE, Gardenboy)
3. Thermoflamm bio (Thermoflamm bio Classic, Thermoflamm bio Comfort, Thermoflamm bio Electro, Thermoflamm bio Professional)
   Îndepărtarea buruienilor eficienta, fără utilizarea substanțelor chimice. Seria Gloria Thermoflamm bio elimină buruieni, creșterea mușchiului, convenabil și practic. Aceste distrugatoare de buruieni sunt flexibile în utilizare, în special în locurile care sunt dificil de a ajunge, scări sau terase exterioare. Fiecare model bio Thermoflamm vine cu un mecanism de aprindere automată (aprindere piezo-electric), care permite pentru manipularea confortabil și în siguranță. Brichete sau chibrituri nu mai sunt necesare la aceste distrugatoare de buruieni. Lucrul cu distrugatoarele noastre de buruieni este destul de simplu: unealta se tine fata de iarba pe care intenționați să eliminați la o distanță de aproximativ 3 cm; buruienile apoi mor ca urmare a căldurii. Datorită buruienilor Eradicator Thermoflamm bio, care incomod, plivitul continuă, supărătoare aparține în cele din urmă a trecut - și ceea ce este mai mult, fără a utiliza orice produse chimice.

• Gloria Profiline:

1. Pulverizatoare pentru utilizare Industriala si DIY (Hand-operated sprayers, Pressure sprayers, High performance sprayers)
   Pulverizatoare nu sunt utilizate numai pentru controlul dăunătorilor și de îngrijire a plantelor; ele performeaza, de asemenea servicii de calitate în multe domenii diferite ale industriei, de la domiciliu și în agricultură. GLORIA Profiline este o gamă largă de pulverizatoare special concepute pentru a satisface aceste cerințe.
   Pulverizatoare GLORIA Profiline exceleaze atunci când vine vorba de caracteristicileversatile ale echipamentelor și soluții practice pana la ultimul detaliu. Mai ales atunci când vine vorba de raspandire ulei cofraje, întreținerea autovehiculelor, curățarea și dezinfectarea locuri de muncă, precum și în controlul dăunătorilor. Pulverizatoare Profiline sunt cunoscute pentru înaltă rezistență, eficacitatea și siguranța.
2. Dispozitive de alimentare cu apa
   In building construction and civil engineering, in steel construction or in redevelopment of facades diamond core drilling machines are often employed. These require a continuous supply of cooling water to compensate for excessive heat and material wearout. The GLORIA water feeding device 415 is characterized by its durability, versatile applicability.
   În construcții de clădiri civile și industriale, în construcții din oțel sau reamenajarea de fatade, mașini de găurit cu diamant sunt adesea utilizate. Acestea necesită o alimentare continuă cu apa de răcire pentru a compensa căldură excesivă și frecarea materialelor. Dispozitivul de alimentare cu apă Gloria 415 este caracterizat de durabilitate, aplicabilitate versatila.

• Pulverizator manual Gloria 505T Profiline, 5 l

  899 Lei

  Include TVA

  Adauga in cos

• Pulverizator manual Gloria Pro 10

  40.92 Lei

  Include TVA

  Adauga in cos

Miriapodele fac parte din regnul nevertebratelor. Le gasim peste tot in lume,sub pietre, busteni in stare de putrefactie sau pe sub frunze. Prefera zonele reci si intunecate. Au un corp lung,ingust,alcatuit din mai multe segmente. Culoarea acestuia poate fi: rosie, neagra, galbena, portocalie sau maro.
Miriapodele fac parte din aceeasi familie ca Centipedele. Totusi, miriapodele au mai multe picioare, intre 80 si 400, nu 1000,cum denumirea ar putea sugera. In ciuda ecestui fapt, aceste fapturi se misca extrem de lent. Lungimea miriapodelor poate varia de la 2,5-38 centimetri. Cand se simt in pericol, se strang sub forma unei spirale.

Habitatul miriapodelor
Miriapodele prefera sa traiasca in aer liber. Ele au nevoie de umiditate, de aceea ele aleg sa traiasca in zonele umede. In jurul curtilor, miriapodele se gasesc in gradini si sere de flori, mai exact pe sub compost ( ingrasamantul agricol natural ), frunze moarte sau mormane de iarba. In peluzele bine intretinute, miriapodele se afla in stratul ce se gaseste intre iarba si sol.

Cum se hranesc miriapodele
În habitatul lor natural, cele mai multe miriapode sunt necrofage. Intrucat miriapodele se rezuma la locurile umede, hrana lor o constituie materia organica. Ele mănâncă particule de lemn umede sau in stare de descompunere, dar si frunze putrezite si alte plante. Dacă habitatul lor incepe sa se usuce, miriapode va ataca plantele vii. Ele pot obține umezeala din frunzele verzi și rădăcini moi. De asemenea, si insectele pot reprezenta hrana pentru miriapode.

Reproducerea miriapodelor
Ouale miriapodelor sunt depozitate in sol. Majoritatea speciilor ajung la maturitate sexuala abia dupa doi ani, urmand sa mai traiasca cativa ani dupa asta. Femelele pot depune pana la 1000 de oua lipicioase o data, insa de obicei doar un numar aproximativ de 500 de oua sunt depuse. Cand miriapodele eclozeaza, acestea au doar 3 perechi de picioare. De-a lungul timpului, un miriapod naparleste de mai multe ori. Odata cu acest lucru, se dezvolta mai multe segmente ale corpului, iar pentru fiecare segment nou aparut, mai apare si o pereche de picioare. Pielea pe care miriapodele o naparlesc, o consuma. Unii oameni de stiinta cred ca in acest mod este inlocuita pierderea de calciu din corp.

Pradatorii miriapodelor
Pradatorii din habitatul lor natural sunt: pasarile, bursucii, vulpile si rozaroatele mici (soareci,sobolani). Cand un miriapod simte ca este in pericol, se curbeaza intr-o spirala sau emana un miros ce il determina pe pradator sa se indearteze.

Cum arata miriapodele?
Acestea au corpul lung, ingust, alcatuit din mai multe segmente, si foarte multe picioare. Culoarea lor poate fi rosie, neagra, galbena, portocalie sau maro.
Cum iti dai seama ca in locuinta ta exista miriapode? Ei bine, singurul lucru pe care il poti face este sa le observi.
Miriapodele traiesc in natura, in zonele cu umiditatea crescuta, pe sub pietre, compost, frunze moarte, mormane de iarba sau busteni in stare de putrefactie. Miriapodele migreaza pe distante lungi in anumite perioade ale anului, in functie de vreme, dar in special toamna sau primavara. Miriapodele au tentinta de a intra in interiorul locuinteler toamna tarziu, cand temperaturile sunt in scadere, in cautare de un loc in care sa isi petreaca iarna. La fel se intampla si in perioadele cu ploaie in exces, cand umiditatea prea crescuta le indeamna sa isi paraseasca habitatul.
Odata ajunse in casa ta, soarta lor poate avea doua cai: mor de deshidratare sau, daca ajung in subsoluri umede, pot trai pe o durata lunga de timp. Daca mergem pe a doua optiune, datorita faptului ca depun extrem de multe oua (in jur de 500), pot deveni o reala problema. Miriapodele se gasesc peste tot in casa. Bucataria, baia, sau spalatoria pot reprezenta locul ideal avand in vedere umezeala pe care acestea o perfera.
Chiar daca miriapodele nu musca si sunt considerate a fi daunatori cu risc scazut de ivazie, existenta lor in interiorul locuintei poate produce neplaceri, precum mirosuri neplacute sau pete. Din fericire, cele mai multe invazii se incheie in cateva zile, cu foarte putin efort depus.

Va prezentam sub forma catorva idei cele mai importante informatii pe care trebuie sa le stiti ca sa evitati infestare cu miriapode.

Daca miriapodele nu pot intra in casa, nu ai nici o problema, esti in siguranta. Usor de zis, mai greu de facut. Incepe prin a te plimba in jurul casei si acopera orice crapatura sau fisura a fundatiei, in jurul tuturor cablurilor, firelor, si instalatiilor sanitare care intra in casa. Acest lucru este esential deoarece miriaodele pot trece prin locuri extrem de mici. O alta idee ce ti-ar putea fi de folos este instalarea maturatoarelor la usi.

Controleaza umiditatea din interior. Este un pas foarte important deoarece miriapodelor le trebuie umiditate pentru a putea trai. Cu cat incaperile tale au umiditatea mai scazuta, cu atat mai bine pentru tine si mai rau pentru musafirii nepoftiti. Instaleaza cateva dezumidificatoare. Asigura-te ca nu ai instalatii defecte in pereti, tavane sau sub chiuvete. In caz contrar, repara-le. miriapodele prefera locurile racoroase,deci nu ar strica sa maresti putin temperatura !

Controleaza umiditatea de afara. Acest lucru nu este tocmai usor. Nu poti opri ploaia, insa sunt cateva lucruri pe care le poti face. Incepe cu jgheaburile. Asigura-te ca apa este colectata si redirectionata in mod corect. Daca apa curge in locuri in care ar putea stagna, actioneaza repede si repara acest lucru. De asemenea, fa in asa fel incat apa ce se scurge de pe acoperis este directionata cat mai departe posibil de casa. Daca vrei sa uzi gazonul, fa-o dimineaza, ca pana seara sa se usuce. Miriapodele sunt nosturne.

Creeaza un spatiu neospitalier. Incearca sa scapi de posibilele surse de hrana. Evita utilizarea compostului (ingrasamant agricol natural), sau cel putin micsoreaza cantitatea. Compostul isi mentine foarte bine umiditatea. Muta stivele de lemne si movilele de compost cat mai departe de casa. Curata curtea de frunze, plante, bustenti sau alte materiale in stare de descompunere.

Scapa de miriapode cu mana ta. Nu trebuie sa te sperii de miriapode. Se misca foarte lent si nu te pot rani. Daca vrei sa prinzi un miriapod, una din metode este cea a hartiei. Ia o coala de hartie ce iti vine la mana , aseaz-o in fata miriapodului si lasa-l sa plimbe pe ea. Ridica cu grija coala de hartie pentru a nu scapa musafirul si du-l afara. De asemenea, poti folosi si o matusa si un faras sau aspiratorul. Tot ce trebuie sa iti reamintesti este sa arunci sacul acestuia dupa ce s-a umplut.

Mucegaiul este o ciuperca ce se intalneste atat in interior cat si in exterior. Nu se cunoaste cu exactitate numarul speciilor de ciuperci, dar se aproximeaza la zeci de mii,poate 3 sute de mii sau chiar mai mult. Mucegaiul se dezvolta foarte bine in locurile calduroase si cu umiditatea crescuta. Se inmultesc prin intermediul sporilor. Acestia pot supravietui conditiilor aspre de mediu, precum ursaciune, neprielnica dezvoltarii mucegaiului.

Cele mai cunoscute tipuri de mucegai:

• Aspergillus
• Penicillum
• Alternaria
• Cladosporium

Mucegaiul are nevoie doar de cateva lucruri simple pentru a se putea dezvolta:

• umiditate
• nutrienti
• un loc potrivit pentru a creste

Unde creste mucegaiul?
Este normal sa gasesti cativa spori de mucegai in aer sau pe unele suprafete, cu exceptia cazului in care numarul acestora creste ingrijorator de tare. In exteriorul casei mucegaiul se gaseste pe orice fel de materie organica moarta, avand un rol important in descompunerea ei. In interiorul locuintei mucegaiul se poate dezvolta pe: pereti, tavan, ferestre, podea, mobilier, izolatie, conducte de aer, haine si la subsol.

In interiorul locuintei, aparitia mucegaiul poate avea mai multe cauze: gaurile din acoperis, scurgeri ale tevilor, probleme ale drenajului apei din exteriorul casei, subsolurile cu umiditatea crescuta, aburul din baie sau bucatarie, condensul pe suprafete reci, umidificatoarele, uscarea hainelor umede, ventilatie slaba sau necorespunzatoare, inundatii, scurgeti ale instalatiilor sanitare. Principala cauza, insa, este umiditatea prea ridicata.
Temperatura este un alt factor ce incurajeaza cresterea mucegaiului. Diferite tipuri de mucegai au o temperatura minima, optima si maxima la care se pot dezvolta. Majoritatea prefera temperaturile cuprinse intre 15 si 27 grade celsius, care sunt de asemenea, ideale confortului omului. Mai mult, acesti gradienti de temperatura produc uneori umiditatea necesara mucegaiului.

Vara, cand aerul conditionat este in functiune, mucegaiul apare atunci cand sistemele de racire sunt prea mari, prea mici sau neintretinute. O incalzire si racire a aerului corespunzatoare ar putea rezolva aceste probleme.
In timpul iernii, cand toate cladirile sunt incalzite,mucegaiul apare cel mai adesea pe langa ferestrele exterioare neizolate si pereti, dar si dulapurile aflate de-a lungul acestora, unde peretii sunt reci in comparatie cu temperaturile din interior.

Unele persoane denumesc tipurile de mucegai dupa culoarea acestora. Astfel ca exista: mucegaiul negru, mucegaiul alb, mucegaiul verde, mucegaiul gri sau mucegaiul maro. Din pacate, culoarea acestuia spune foarte rar ceva folositor. Modul in care arata sau se dezvolta mucegaiul nu evidentiaza si pericolul pe care l-ar putea ascunde.

Cum ne afecteaza mucegaiul?
Unii oameni sunt sensibili la mucegai. Expunerea ar putea creea urmatoarele simptomele : tuse, naduseala, iritatie ale ochilor, iritatii ale pielii sau respiratie greoaie. Exista si alergii grave la mucegai ce pot provoca febra, dificultati ale respiratiei sau astm. Persoanele cu afectiune pulmonara cronica, precum boala obstructiva, pot sa dezvolte infectii pulmonare fungice.

Melcul face parte din clasa Gastropoda, încrengătura Mollusca. Clasa Gastropoda este cel mai numeros grup actual de moluște, reprezentând 80% din totalul moluștelor, cu peste 150 000 de specii cunoscute până în prezent, adaptate atât la viața acvatică cât și la cea terestră, fiind răspândiți peste tot pe glob, de la adâncurile oceanelor până la deșerturile aride.

Clasificarea melcilor

Cu toate că numele comun de " melc " este asociat de regulă cu acea specie terestră care prezintă o cochilie spiralată , care este suficient de mare pentru ca animalul să se retragă complet în ea, în realitate sunt mult mai numeroase speciile de melci acvatici, fie de mare, fie de apă dulce. Așadar, deși melcul terestru este mult mai familiar oamenilor , melcii marini constituie majoritatea speciilor de melci și prezintă o mult mai mare diversitate și o biomasă mai mare.

Mai mult decât atât melcul de grădina a evoluat din melcii de mare acum aproximativ 600 de milioane de ani.

Caracteristicile melcilor

Simbolul caracteristic al melcilor este cochilia spiralată în care animalul se poate retrage la nevoie când corpul lor trebuie protejat. Unele specii de gasteropode au cochilia redusă sau absentă (aceste specii se numesc limax), altele prezintă o serie de formațiuni externe care le dau un aspect deosebit. O alta însușire a gasteropodelor este faptul că au cochilia formată dintr-o singură bucată. Pe măsură ce animalul crește, cochilia acestora se mărește, luând adesea forma unei spirale răsucite în jurul unui ax central.

Dimensiunile melcilor sunt variate, de la specii microscopice care încap în ochiul unui ac de croitorie (Angustopila dominikae ), până la specii gigant precum cele din genul Achatina ce se găsesc în pădurile africane și care pot atinge 38 cm în lungime și pot cântări până la 1 kg. Cea mai mare specie de melci de mare este Syrinx aruanus (ce se găsește în apele Australiei) a cărei cochilie pot măsura până la 90 cm în lungime poate cântări pana la 18 kg.

Corpul melcului produce un mucus gros cu ajutorul căruia se poate târî, chiar și pe obiecte aspre sau ascuțite fără a se răni. Melcii se deplasează, de obicei, în mod neregulat , uneori se deplasează în cerc.

Melcii se bazează pe simțul tactil și pentru a-și găsi hrană, deoarece vederea acestora este foarte slabă. Melcii sunt animale nocturne, ceea ce înseamnă că sunt mai active în timpul nopții.Melcii de grădină hibernează în timpul iernii și supraviețuiesc cu ajutorul stocurilor de grăsime acumulate în restul anului.

Majoritatea speciilor de melci sunt ierbivore, cele terestre consumând plante și legume, dar vor mânca, de asemenea și plante aflate în descompunere, ciuperci, licheni și pământ iar speciile acvatice consumă alge. Există și câteva specii terestre și multe specii marine care sunt omnivore sau carnivore. Unele specii de melci marini fiind considerați prădători de top, întrucât își pot anihila prada într-o fracțiune de secundă cu ajutorul veninului mortal pe care îl înjectează în pradă cu radula (limba modificată a melcilor). Veninul melcilor marini este mai puternic decât morfina, dar acționează în alt fel, fiind mortal chiar și pentru oameni.

Melcii de grădină au până la 14.175 dinți care sunt situați pe limba lor (radula ), ceea ce îi face mari devoratori de plante. În număr mare melcii devin dăunători, fiind o problemă reală pentru grădinari și cultivatori.

Melcii rod cu ajutorul radulei găuri de formă neregulată pe frunze sau alte părţi ale plantei. În cazul unei invazii în masă, plantele devin vulnerabile din punct de vedere fiziologic şi încep să se ofilească. În zonele roase pot apărea infecţii secundare, produse de ciuperci sau bacterii.

Împerecherea melcilor

Melcii sunt hermafrodiți, ceea ce înseamnă că au atât organe de reproducere masculine cât și feminine, cu toate acestea trebuie să se împerecheze cu melci din aceeași specie înainte de depunerea ouălor.
Unii melci se pot comporta deopotrivă ca masculi într-un sezon și ca femele în altul. Alții joacă rolul deopotrivă fiind fertili în mod simultan.
Când melcul este dezvoltat destul, ceea ce poate dura ani de zile, împerecherea are loc primăvara târziu sau la începutul verii.

Uneori are loc și o a doua împerechere. În climatul tropical împerecherea poate avea loc de mai multe ori pe an. În alte climate melcii se pot împerechea în jurul lunii octombrie și a doua oară la diferență de 2 săptămâni. După împerechere, melcii pot reține sperma pentru o perioadă de până la 1 an, dar în mod normal depun ouă în câteva săptămâni.
Melcul se înmulțește prin ouă pe care le depune în pâmânt, în luna august, săpând o groapă cu capul și cu piciorul. Din ouă se dezvoltă melci cu cochilia transparentă.

Melcii în medicină

Cercetatorii de la Spitalul de Copii din Boston și MIT au dezvoltat un adeziv care imita vâscozitatea din mucusul de melc în special al melcilor marini care le permite să se agațe de pietrele și suprafețele oceanice. Adezivul medical este proiectat pentru a fi utilizat în repararea defectelor cardiace și de a lipi de suprafețe netede zimțate unde suturile tradiționale ar putea produce scurgeri. Până în prezent, acest adesiv medical a fost testat numai pe inimile de porc .

Cercetatorii francezi au descoperit că secrețiile digestive ale melcului de grădină sunt eficiente împotriva ulcerului gastric. 10 mg din această pulbere a dus la o scădere cu 42 % a acidității din stomacului uman. Produsul este, de asemenea, eficient împotriva bronșitelor cronice.

Melcii și mai exact mucusul secretat de aceștia este folosit și în cosmetică. Cremele de piele create din secrețiile melcilor Helix aspersa sunt utilizate împotriva ridurilor, cicatricilor, pielii uscate și acneei. Un studiu de cercetare a sugerat că secrețiile produse în condiții de stres de Helix Aspersa ar putea facilita regenerarea țesutului rănit.

Melcii - delicii culinare

În bucătăria franceză, melcii comestibili sunt serviți într-un preparat numit Escargot à la Bourguignonne, acestui deliciu culinar fiindu-i atribuită și o zi națională fiind sărbătorit pe data de 24 mai. Însă melcii nu sunt consumați doar în Franța, ci peste tot în lume, fiind un preparat des întâlnit în bucătăriile din țări precum: Spania, Filipine, Maroc, Nigeria, Algeria, Italia, Portugalia, Grecia, Bulgaria, Belgia, Cipru, Vietnam, Malta, China, SUA etc.

Practica de creștere a melcilor pentru consum alimentar este cunoscut sub numele de helicicultura. În scopul cultivării, melcii sunt păstrați într-un loc întunecat într-o cușcă din paie uscate sau lemn uscat.
De asemenea, melcii sunt o importantă sursă de proteine pentru mulți oameni din comunitățile sărace din multe zone ale globului.

Limax, este un nume comun atribuit tuturor melcilor tereștri cărora le lipsește cochilia sau este redusă. Ca și fratele său melcul, limaxul face parte din clasa Gastropoda, încrengătura Mollusca. Clasa Gastropoda este cel mai numeros grup actual de moluște, reprezentând 80% din totalul moluștelor, cu peste 150 000 de specii cunoscute până în prezent. Mai mult decât atat clasa Gasteropoda este cea de-a doua mare clasă din regnul animal după cea a insectelor.

Familii diverse de limacși fac parte din mai multe linii evolutive destul de diferite care nu sunt strâns legate între ele, în ciuda unei similitudini superficiale în forma exterioară a corpului. Limacșii sunt adaptați atât la viața terestră cât și la cea acvatică, iar limaxul terestru de astăzi a evoluat din cel marin.

Anatomia Limacsi - din ce e compus:

Organismul limaxului este alcătuit în mare parte din apă, și în lipsa unei cochilii care să îi protejeze de factorii externi, tesuturile lor moi sunt predispuse la deshidratare. Acestea trebuie să genereze un mucus protector pentru a supraviețui. Corpul unui limax este compus din următoarele părți anatomice:

Tentacule limacsi: Ca și alte gasteropode terestre pulmonare, majoritatea limacșii au două perechi de " antene " sau tentacule pe cap. Perechea de sus este folosită de limacși pentru a detecta lumina fiind prevăzute cu ochi la capete, în timp ce cu perechea de jos limacșii detectează mirosurile . Ambele perechi de tentacule sunt retractabile . Atunci când un limax își pierde un tentacul acesta se poate regenera în câteva luni.

Manta limacsi: În partea superioară a corpului, în spatele capului, se află mantaua care se prezintă sub formă de șa , iar în spatele acesteia se află organele genitale si anusul. De asemenea, în partea dreaptă a mantalei este o deschidere respiratorie, care este vizibilă atunci când este deschisă, dar dificil de a fi observată atunci când este închisă . Această deschidere este cunoscută sub numele de "pneumostom".

Coada limacsi: Partea din spatele mantalei se numește " coadă ". Picior Partea de jos a unui limax , care este plată , se numește " picior ". La fel ca aproape toate gasteropodele , limaxul face mișcări în valuri ritmice de contracție musculară pe partea inferioară a piciorului său. Acest organ secretă un strat de mucus care îl ajută pe limax să se deplaseze prin târâre dar care ajută și la prevenirea deteriorării țesuturilor atunci când au de trecut peste obiecte aspre sau ascuțite fără ca astfel să se rănească.

Reminișcențe ale cochiliei: Cele mai multe specii de limax păstrează o rămășiță de cochilie , care este, de obicei internalizată . Acest organ servește în general, la stocarea sărurilor de calciu, care de multe ori au legătură cu glandele digestive. Există însă și specii de limax cărora le lipsește cochilia în totalitate.

Caracteristicile limacilor

Cei mai mulți limacși trăiesc în tunele subterane, iar cei care se hrănesc cu plantele din grădina dumneavoastră sunt doar o mică parte din populația care trăiește de fapt acolo. Cercetătorii au stabilit că doar 5 % din populația de limacși este activă la suprafața solului în același timp, iar cealaltă 95% se află în subteran. Limacșilor le place vremea rece, ploiasă și cu ceață, fiind mai activi primăvara și toamna.

Melcii se bazează pe simțul tactil și pentru a-și găsi hrană, deoarece vederea acestora este foarte slabă. Limacșii sunt animale nocturne, ceea ce înseamnă că sunt mai active în timpul nopții.
Dimensiunile limacșilor sunt variabele, măsurând de la 7 mm până la 25 cm în lungime, iar culorile lor poate fi de la galben albicios, gri, maro până la culori închise chiar negru . Corpul lor este de multe ori acoperit cu diverse marcaje.

Limaxul produce două tipuri de mucus: unul are o consistență subțire și apoasă, iar celălaltare o consistență groasă și lipicioasă. Mucusul subțire se întinde din centrul piciorului spre marginile sale, în timp ce mucusul gros se extinde din față spre spate. De asemenea mucusul secretat de picior conține fibre care ajută la prevenirea alunecării limaxului în jos pe suprafețele verticale.
Mucusul pe care limaxul o lasă în urma sa are, pe lângă un rolul în deplasare și alte roluri secundare: atunci când un alt limax trece peste mucusul altui limax are capacitatea de a stabili că este produs de către unul din aceeași specie, ceea ce este util în găsirea unui partener. Alteori, mucusul joacă un rol de protecție împotriva prădătorilor, deoarece poate face limaxul mai greu de ridicat și de prins cu ciocul de către păsări, de exemplu. Mucusul îi ține departe pe prădători și prin faptul că are un gust neplăcut și un miros respingător.
Limaxul este capabil de a-și aplatiza vertical corpul pe care îl poate alungi de până la 20 de ori, atunci când este nevoie pentru a se strecura în spații mici.

Limaxul are aproximativ 27.000 “dinți”, impropriu numiți astfel, care sunt de fapt niște proeminențe ascuțite care sunt situate pe limba lor (radula), ceea ce îi face mari devoratori de plante. Ca o curiozitate, limaxul are mai mulți dinți chiar și decât un rechin și în cazul în care își pierde accidental un dinte, la fel ca și rechinii au capacitatea să îl înlocuiască cu unul nou.

Spre deosebire de melci care hiberneaza în timpul iernii, limacșii sunt activi atunci când temperatura este mai mare de 5 ° C.În condiții prielnice un limax poate trăi până la 6 ani. De regulă femelele trăiesc mai mult ca masculii.

Reproducerea limacsilor

Limacșii sunt hermafrodiți, adică au atât organe de reproducere feminine cât și masculine . Odată ce un limax a localizat un partener, aceștia se înconjoară reciproc și sperma este schimbată prin intermediul organelor genitale. În numai câteva zile, limacșii depun între 20 și 100 de ouă într-o gaură în pământ, pe care ulterior o acoperă . Perioada de incubație depinde în funcție de condițiile existente în mediul înconjurător.Ouăle de limax pot rămâne în stare latentă în sol ani buni de zile și vor ecloza atunci când condițiile sunt prielnice.

Dăunători limacsi

Cele mai multe specii de limax sunt ierbivore , hranindu-se cu un spectru larg de materiale organice, inclusiv frunze de plante vii , licheni , ciuperci , și chiar hoituri. Unii limacși sunt prădători și se hrănesc cu alți limacși sau melci și cu râme.
Întrucât plante limacșii consumă mari cantități de plante aflate în descompunere și ciuperci joacă un rol important în cadrul ecosistemului, ajutând la biodegradare și la reîntoarcerea în sol a nutrienților. Cu toate acestea ei fac parte din categoria dăunătorilor, deoarece în număr mare pot crea adevărate neplăceri grădinarilor și cultivatorilor.

Deși marea majoritate a speciilor de limax sunt inofensive pentru oameni și pentru interesele lor, un număr mic de specii sunt dăunători gravi ai agriculturii și horticulturii. Ei pot distruge frunzele plantelor mai repede decât acestea pot creste, putând cauza moartea chiar și a unor plante destul de mari. De asemenea, se hrănesc cu fructe și legume înainte de recoltare, provocându-le daune de ordin estetic care le atrag după sine pe cele de ordin financiar.

Aproape oricine îndrăgește veverițele, care sunt întradevăr extrem de simpatice și jucăușe, însă în spatele acestei drăgălașe și nevinovate “pufoșenii”, în aparență, se ascunde un mic distrugător, care poate să aducă pe oricine la disperare. Cum? Ei bine își vor folosi energia debordantă pentru ați devasta casa, grădina și tot ce se mai află în jurul casei tale. Și efectele pot fi chiar catastrofice dacă, nu una ci zeci de veverițe v-au declarat război. Un război pe care nu au cum să-l câștige, deși lupta poate fi acerbă uneori. Sună ironic, dar o ființă atât de adorabilă și inofensivă poate fi uneori cel mai mare dușman al dumneavoastră.

Deși pare greu de crezut că s-au inventat produse chimice menite să le ucidă, totuși se pare că ele există și au fost create tocmai din disperarea proprietarilor de a scăpa de invazia lor.Noi însă vă vom prezenta, în cele ce urmează, alte metode cu ajutorul cărora puteți să scăpați de veverița/veverițele supărătoare care dau târcoale casei și grădinii dumneavoastră lăsându-le acestor adorabile animale dreptul la viață și la un stăpân mai înțelegător.

Mai mult decât atât, înainte de a folosi otravă în încercarea de a scăpa de veverițe trebuie să luați în calcul că un animal mort în curtea sau chiar în casa dumneavoastră degajă un miros destul de neplăcut și că animalele vii consumă fără ezitare animale moarte. Și ultimul lucru pe care cineva îl poate dori este ca animalul său de companie să se îmbolnăvească sau și chiar mai rău să moară pentru că a mâncat o veveriță otrăvită.

Montarea de alimentatoare pentru păsări prevăzute cu capcane pentru veverițe
Veverițele sunt incredibil de viclene atunci când vine vorba de a mânca din alimentatoarele păsărilor, semințele cu care păsările se hrănesc fiind irezistibile pentru apetitul veverițelor. Și pentru că acest lucru este bine știut de către specialiștii în domeniu, au fost inventate alimentatoare pentru păsări prevăzute cu capcane pentru veverițe. Caracteristic acestora este faptul că sunt sensibile la greutate, astfel că nu se vor declanșa la câteva păsărele care se opresc să ciugulească câteva semințe ci se vor activa sub greutatea unei veverițe, blocând sau închizând porturile de alimentare. Unele dintre aceste dispozitive pot chiar să descarce în corpul veverițelor și câteva șocuri electrice.

Montarea de capcane manuale
Aceste capcane sunt foarte eficiente mai ales dacă folosiți momeala potrivită. Vă recomandăm să folosiți pe post de momeală untul de arahide întins pe o felie de pâine sau pe un biscuite, un deliciu în fața căreia nici o veveriță nu va rezista.

Montarea de aparate cu ultrasunete sau ultramagnetice
Aceste aparate sunt o soluție ecologică și nevătămătoare pentru veverițe întrucât nu vor face altceva decât să le țină la distanță de casa sau grădina dumneavoastră. Puteți opta pentru astfel de dispozitive care sunt concepute a fi utilizate atât pentru interior cât și pentru exterior.

Cum funcționează aceste aparate? Ele emit ultrasunete puternice, care afectează capacitatea auditivă și senzorială a veverițelor și în cele din urmă le determină să părăsească zona în care este instalat dispozitivul și să își caute adăpost în altă parte. Veverițele vor fi detectate odată ce intră în raza de acțiune a senzorului dispozitivului și vor fi declanșate undele ultrasonice disconfortante, cât și flash-uri luminoase puternice pentru alungarea lor și pe timp de noapte. Unele aparate cu ultrasunete pot fi calibrate în așa mod, încât să acopere o gamă largă de frecvenţe împărțite în mai multe moduri de funcționare, permițând utilizatorului să aleagă modul care se potrivește cel mai bine cazului său de infestare. Unele dispozitive dispun de un sensor infraroșu care monitorizează traficul pe o porțiune conică, cu un unghi de 90º și pe o distanță de până la 12 m de la sensor.

Montați aspersoare cu senzori de mișcare
O altă metodă eficientă de a ține veverițele departe de grădina și casa dumneavoastră este montarea de aspersoare care să se acționeze când detectează mișcare în preajma lor. Astfel, atunci când veverițele intră în raza lor de acțiune, acestea se vor declanșa și vor stropi cu apă veverițele, lucru care nu le place și pe care ele îl vor evita. În plus dumneavoastră veți avea un gazon irigat în permanență, fără să vă preocupați prea mult pentru acest aspect.

Folosiți lumini stroboscopice
Vă era dor de o petrecere la dumneavoastră acasă? Ei bine, montați lumini stroboscobice în locurile în care veverițelor le place să se ascundă, porniți muzica și petrecerea poate să înceapă. Jocul de lumini este iritant, derutant și veverițele nu vor dori să vă strice petrecerea, mai ales că nu sunt un musafir poftit.

Hrăniți veverițele
Dacă vă sunt dragi veverițele și nu vreți să le prindeți sau să le omorâți, ci doar să le țineți la distanță de casa, grădina sau curtea dumneavoastră cea mai bună variantă e să le oferiți mâncare din belșug pentru a nu fi tentate să caute hrană în apropiere de locuința dumneavoastră. Ar fi indicat chiar să achiziționați și un alimentator special conceput pentru veverițe care să le țină ocupate în permanență.

Apelați la un profesionist
Dacă vă simțiți depășit de situație și nu reușiți cu nici o metodă prezentată să scăpați de invazia veverițelor atunci nu ezitați să chemați un specialist în domeniu care va ști exact cum să rezolve această problemă pentru dumneavoastră.