Albinele sunt insecte zburătoare ce fac parte din regnul Animalia, subregnul Nevertebrata, încrengătura Artropoda, clasa Insecta, ordinul Hymenoptera, grupul Aculeta, suprafamilia Apoidea.
Clasificarea albinelor
În realitate există 11 familii de albine. Albinele alcătuiesc o superfamilie cunoscută sub numele de Apoidea, iar albinele de miere “melifere” și rudele lor, fac parte din subfamilia Apinae. Albinele celofan alcătuiesc subfamilia Colletidae , albinele miniere alcătuiesc subfamilia Andrenidae , albinele sudoare alcătuiesc subfamilia Halictidae, albinele excavator alcătuiesc subfamilia Anthophoridae, albinle Mason și “tăietoare de frunze” alcătuiesc subfamilia Megachilidae.
Oamenii de stiinta reușesc să facă distincția între ele prin diferențele subtile de la aripi, de la părțile bucale și prin alte caracteristici microscopice. Cu toate acestea, albinele din fiecare familie au și alte caracteristici descriptive interesante referitoare la dimensiunea lor, la lungimea limbii, la comportamentul lor social, la căutarea hranei, la transportul polenului, etc.
Există aproximativ 20.000 de specii de albine în întreaga lume. Unele specii nu au fost descoperite încă iar multe altele nu au fost numite sau nu au fost bine studiate. Albinele se găsesc în întreaga lume, cu excepția zonelor cu altitudine ridicată, a regiunile polare și a unor insule mici oceanice. Cea mai mare diversitate de specii de albine se găsește în zonele calde, aride sau semiaride, în special în sud-vestul Americii și Mexic. Cea mai veche specie de albine a fost descoperită în New Jersey USA şi se estimează că a trăit acum 74 - 94 milioane de ani în urmă.
Caracteristici fizice
Albinele au corpuri scurte, bombate acoperite cu păr și, la fel ca la toate insectele, prezintă șase picioare și trei părți ale corpului: cap, torace și abdomen. Toracele, la rândul său are trei segmente, fiecare cu câte o pereche de picioare. O talie mică conectează toracele cu abdomenul.
Albinele au antene compuse (aproape la toate speciile) din douăsprezece segmente la femele și treisprezece la masculi. De asemenea au câte două perechi de aripi (perechea anterioară fiind mai mare). Unele caste pot avea aripi mai mici (nefuncționale), dar nici o specie nu este lipsită de aripi.
Albinele au 5 ochi, dintre care 2 sunt compuși și sunt situați lateral în partea superioară a capului și 3 ochi simpli rotunzi (ocelii) situaţi în partea dorsală a capului, dispuşi sub formă de triunghi. Suprafaţa fiecarui ochi compus apare, privită la microscop, ca un ansablu de hexagoane, și acești ochi dau posibilitatea albinei să vadă cu o deschidere de aproape 180 grade, să perceapă culorile și razele ultraviolete. Albinele nu au urechi.
Albinele variază în mărime, fiind specii cu exemplare mici de numai 2 mm lungime, dar și specii cu exemplare destul de mari de până la 4 cm lungime. Majoritatea albinelor au culoarea negru cu gri, iar unele sunt galbene, roșii , verzi sau albastre.
Ciclul de viață
Albina se înmulteste prin ouă care sunt de culoare albă și sunt ca niște bastonase de 1,4 pâna la 1,6 mm, curbate înspre partea dorsală și rotunjite la capete. Unul din capete este mai gros și de aici se va forma capul viitoarei albine. La câteva ore de la depunere în ou se formeaza embrionul. Dupa trei zile eclozează larva prin ruperea foițelor embrionare. Larva crește foarte rapid iar după 4 napârliri aceasta începe să-și construiască coconul și trece apoi prin fazele de prenimfa și nimfă. În ziua a noua, coconul este acoperit cu un căpăcel de ceară, iar din acesta va ieși apoi albina.
Hrana
Albinele se hrănesc cu nectarul florilor (ce reprezintă sursa de energie a acestora datorită conținutului de zaharuri) și cu polen (ce reprezintă sursa de proteine, folosită mai mult la hrănirea larvelor), activitate ce se soldează cu polenizarea florilor, și, în unele cazuri, cu producerea mierii.
Albinele sunt, de fapt, cele mai importante insecte polenizatoare și interdependența între ele și plante fac din acestea un excelent exemplu al unui tip de simbioză cunoscut sub numele de "mutualism”, o asociere între organisme diferite care este avantajoasă pentru ambele părți.
Deşi albinele au un corp delicat, o durată de viaţă scurtă, ele nu par să ţină seama de aceste lucruri, căci zilnic transportă încărcături uriaşe de nectar şi polen, de la câmpul sau livezile pline de flori la stup. Veşnic neobosite îşi trăiesc scurta viaţă din plin, făcându-se utile mai ales pentru viitoarele generaţii de albine, dar şi pentru om prin surplusul de polen ce-l adună. Datorită hărniciei lor, albinele s-au dezvoltat de-a lungul timpului, putând să fie acum clasificate după cum am arătat pe specii şi rase.
Caracteristici sociale și comportament
Albinele, precum furnicile, sunt insecte incredibile, cu o viata socială complexă și foarte bine organizată. Albinele sunt considerate insecte sociale deoarece trăiesc în colonii și se bazează unele pe altele ( sunt și specii de albine solitare). Într-un stup locuiește un singur roi de albine (format din câteva mii până la câteva zeci de mii de albine) și care cuprinde trei tipuri de albine: regina (matca), lucratoarele și trântorii.
Albinele lucratoare: Sunt femele cu organele de reproducere nedezvoltate, sunt de talie mai mică decât celelalte albine(12-14 mm), aripile au aceiași dimensiune cu corpul și sunt cele mai numeroase albine dintr-un stup, numărul lor oscilând în funcție de anotimp (mai multe primăvara și mai puține iarna). Durata de viață a albinei lucratoare depinde de gradul de uzură ca urmare a activitatilor intense desfașurate de aceasta (curățenia, creșterea larvelor, construcția fagurilor și activitatea de cules nectar și polen). Cauzele principale de deces pentru o albină lucratoare este epuizarea. Astfel, mușchii și aripile lor suportă doar un anumit timp de zbor, în general 800 km, iar în momentul atingerii acestui interval de zbor, se vor afla în incapacitatea de a zbura și a avea grijă de ele însele. Albinele eclozionate în sezonul activ (din martie până în la sfârșitul lunii august) trăiesc aproximativ 40 de zile pe când albinele eclozionate toamna trăiesc până în primăvara viitoare, când se face schimbul de generații, aproximativ între 6 și 9 luni.
Cauza succesiunii de ocupaţii ale albinei este dată de însăşi structura stupului: Albinele sunt adunate în jurul reginei care ocupă un loc central în stup, iar larvele care scot aripi în mijlocul stupului sunt împinse înspre afară pe măsură ce se nasc noi albine. Aşa se face că aceste îşi schimbă şi ocupaţia de la munca de interior la cea de exterior.
Trântorii: Sunt masculii care împerechează matca și sunt produși numai de către regină, prin nefertilizarea ouălor. Sunt puțini la număr și pot fi deosebiți ușor datorită faptului că aripile lor depășesc abdomenul iar capul lor este globulos. Durata de viață a trântorilor este foarte scurtă, pentru că după împerechere abdomenul lor explodează ceea ce duce la o moarte rapidă. Trântorii sunt doar partenerii regiei, singurul lor rol este de a contribui la perpetuarea speciei si nu sunt implicați în altă activitate a stupului. Astfel, în cazul în care resursele sunt limitate, albinelor lucratoare nu le place să păstreze trântorii si ii vor goni din stup sau ii vor omorî. Trântorii își petrec cea mai mare parte a timpului în afara stupului, fiind astfel mai expuși epuizarii sau decesului. Toate aceste lucruri duc la o durată de viață a trântorilor în jurul a 25 de zile.
Matca: Este singura femelă fecundată din stup, fiind răspunzătoare de înmultirea familiilor de albine. De obicei în stup este o singură matcă, având corpul mai lung, capul mic, abdomenul foarte dezvoltat, aripi mai mici si o greutate de două sau trei ori mai mare decât o albină lucrătoare. Matca este cea mai longevivă dintre membrii familiei de albine putând trăi chiar până la 8 ani (este însă eficientă economic doar un an-doi, după care trebuie schimbată). Aceasta este activă pe toată perioada vieții putând depune până la 3000 de ouă (de două ori cât greutatea ei) într-o singură zi. Matca este atent îngrijită și bine hranită de albinele din suita sa. În familiile de albine care mor iarna din cauza lipsei hranei, matca este ultima care moare, fiind hranită cu ultima picatură de miere.
Iarna, albinele stau în stup sub formă de ciorchine pentru a încălzi regina și pe ele însele. Mierea de albine strânsă vara este folosită în acest anotimp ca și sursă de hrană și supraviețuire. O singură albină colectează cam 50 grame de miere, iar ca o curiozitate, trebuie să știți că pentru 1 kg de miere, o albină ar trebui să cerceteze 2-5 milioane de flori și să parcurgă o distanță egală cu ocolul pământului.
În general albinele nu sunt periculoase și agresive, însă acestea nu vor evita să-și folosească acul veninos din dotare ca să se apere de orice sau oricine încearcă să o atace pe ea sau întregul roi. După ce înțeapă albinele mor, proces numit “autotomie”, deoarece atunci când înfing acul în prădători se rupe și abdomenul lor și astfel ele nu mai pot supraviețui (viespile în schimb își pot recupera acul astfel că ele nu mor după ce înțeapă)
![informatii despre albine 3]()
Comunicarea între albine
De unde vine comportamentul “conștient” al albinelor? Evident că nu poate fi învățat în scurta perioadă în care ele devin adulte, ci se nasc cu această zestre genetică excepțională, perfectă, valabilă pentru toate albinele de pe Pământ, de milioane de ani.
Comunicarea între albine se face în diverse moduri. Astfel, se distinge:
1. Comunicarea chimică
Matca comunică cu celelalte albine prin feromoni. Regina stupului produce un feromon, adica un hormon, cu rol de semnalizare, astfel încat albinele lucrătoare să nu mai hrănească o altă regină și care inhibă maturizarea ovarelor celorlalte albine din stup. În interiorul stupului feromonii reginei stimulează multe din activitățile lucrătoarelor precum: construirea fagurilor, creșterea larvelor, hrănirea, depozitare a alimentelor, iar în exterior feromonii reginei acționează ca un atractant sexual al potențialilor pretendenti masculini. Mai mult decât atât, feromonii secretați de regină reprezintă amprenta olfactivă distinctă a fiecărui roi.
Lucrătoarele știu când regina este pe moarte, deoarece aceasta nu mai degajă feromoni. Dacă regina moare prematur, făra să apuce să depună ouă de regină, albinele vor crea o nouă matcă din larvele deja existente, dacă acestea nu au mai mult de 3 zile.
Dacă se întâmplă ca unele albine tinere să se rătăcească, cele din interior eliberează un “parfum” dintr-o glandă (glanda lui Nasonov) și încep bătaia din aripi “de chemare”, fixandu-și puternic picioarele pe faguri. Curenții creați răspândesc parfumul și albinele rătacite regăsesc drumul înspre casă.
De asemenea, anumite substanțe care se află în salivă, trec de la unele la altele, influențând (în sens pozitiv) comportamentul grupului.
2. Comunicarea prin coduri.
Solicitarea de hrană și trecerea din gură în gură a mierii din stomac, se face prin lovirea, într-un anumit ritm, a antenelor.
3. Comunicarea prin dans
Cea mai importanta și fascinantă formă de comunicare a albinelor este însa dansul. În funcție de stilul de dans, albinele împărtășesc o varietate de informații cu surorile sale, care reușesc astfel să obțină informații precise cu privire la localizarea, felul și calitatea sursei de hrană.
Albinele execută două feluri de dansuri.
“Dansul in cerc” este cel mai des folosit. Acesta comunică celorlalte albine că sursa de polen este la aproximativ 15 metri de stup. După ce a localizat sursa respectivă, albina se întoarce, depune o parte din nectarul pe care l-a cules și apoi îsi începe dansul, făcând cercuri mici, în mai multe reprize. Celelalte albine se strâng în jurul “dansatoarei”, care repetă rotațiile într-o alta directie, cam de 20 de ori, dansul putând dura de la câteva secunde, la câteva minute. Dansul în cerc este executat întotdeauna în sensul acelor de ceasornic.
“Dansul in opt” sau, cum i se mai spune, “dansul zburdalnic”, pentru că albina face să-i vibreze abdomenul în opturi, este executat pentru a semnaliza surse de hrană, direcția și calitatea acestora, la mai mult de 100 de metri de stup. În timpul ce se desfășoară acest dans, albinele care asistă urmăresc atent mișcările și ating abdomenul “dansatoarei” cu antenele. În felul acesta se pot localiza surse de hrană și la o distanță de 9-10 kilometri. Semicercurile dansului în opt sunt executate întotdeauna în sensul invers acelor de ceasornic.
Curiozități și lucruri fascinante despre albine:
Aceste insecte uimitoare au stârnit dintotdeauna interesul oamenilor de știință și în continuare sunt un subiect de studiu pentru aceștia întrucât informații din lumea lor sunt transpuse în realitatea zilelor noastre contribuind la îmbunătățirea vieții oamenilor.
Vă prezentăm ultimele descoperiri făcute de către cercetători:
1. Creierul albinelor sfidează timpul - Când albinele îmbătrânesc fac lucruri care sunt rezervate, de obicei, pentru membrii mai tineri, astfel încât creierul lor încetează să mai îmbătrânească. De fapt, creierului lor îmbătrânește în sens invers. Pare cu adevărat interesant nu? Cercetătorii de la Universitatea Arizona cred că această descoperire poate ajuta laîncetinirea atacurilor de demență
2. Albinele pot recunoaște fețele umane - Albinele pot să reconstruiască un chip la fel cum o fac și oamenii. Ele iau anumite părți - cum ar fi sprâncenele, buzele , urechile și le pun cap la cap pentru a reconstrui întreaga față. Acest lucru se numește "proces de configurare " și i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să îmbunătățească tehnologia de recunoaștere a feței pe calculator, descoperire publicată într-unul din rapoartele ziarului american New York Times.
3. Albinele sunt cei mai economici constructori din natură – Încă din anul 36 î.Hr. , Marcus Terentius Varro a remarcat că fagurii de miere sunt structurile cele mai practice cunoscute până la acea vreme. Secole mai târziu, matematicianul grec Pappus a afirmat același lucru despre structura fagurelui iar la mai bine de 2000 de ani mai târziu, Thomas Hales a demomnstrat într-un studiu matematic de 19 de pagini că albinele reușesc să construiască fagurii de miere cu cea mai puțină cantitate de ceară posibilă iar pereții fagurilor se unesc într-un unghi perfect de 120 de grade, formând un hexagon absolut perfect.
4. Albinele ne pot ajuta să prindem criminalii în serie - Criminalii în serie se comportă ca albinele. Aceștia comit infracțiunile aproape de casă, dar destul de departe ca vecinii să nu-i suspecteze. În mod similar, albinele colectează polenul aproape de stup lor, dar destul de departe ca animale de pradă să nu-l poată găsi . Pentru a înțelege cum funcționează această " zonă tampon " , oamenii de știință au studiat comportamentul albinelor și au generat o serie de algoritmi. Constatările lor ajută la îmbunătățirea modelelor computerizate utilizare de poliție pentru a-i găsi pe criminali .
5. Albinele pot rezolva probleme matematice dificile – Să presupunem că trebuie să vizitați șase magazine care sunt toate în locații diferite și doriți să parcurgeți cea mai scurtă distanță dintre ele. Matematicienii numesc acest traseu" problema vânzătoului călător ", și care poate să pună în dificultate chiar și calculatoarele. Însă această problemă matematică e rezolvată de bondari într-o clipă. Cercetătorii de la Universitatea Royal Holloway din Londra au constatat că bondarii reușesc să parcurgă cel mai scurt traseu posibil printre flori. Până în prezent, sunt singurele animale care pot rezolva această problemă.
6. Albinele se orientează în spațiu precum vikingii - Ele folosesc soarele pe post de busolă, însă atunci când este înnorat, albinele au un plan de rezervă – astfel încât se lasă ghidate de lumina polarizată, folosind fotoreceptori specială pentru a găsi locul soarelui pe cer. Vikingii foloseau un sistem similar: astfel, în zilele însorite aceștia navigaau cu ajutorul cadranelor solare, iar în zilele înnorat, foloseau pietre solare, adică bucati de calcit care acționau ca un filtru Polaroid și care îi ajutau să-și mențină cursul.